Recolte înjumătăţite la
cartof şi porumb
·
Media obţinută la cartofi este de 8.025 kg la hectar,
faţă de peste 17.000 kg la hectar în
anii buni, la porumb adunându-se 1.733 kg la hectar, în comparaţie cu o medie
de peste 3.000 kg la hectar.
Lipsa de precipitaţii şi
temperaturile ridicate sunt cauzele unei bilanţ negativ al celor mai mulţi
dintre agricultorii suceveni, opinează Mircea Lazăr, directorul executiv al
Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava. Potrivit şefului primei
instituţii agricole a judeţului, dacă la cereale rezultatele au fost bun, nu
acelaşi lucru se poate spune despre alte două culturi cu pondere majoră în agricultura
judeţeană. Astfel, la cartofii de toamnă, care au fost recoltaţi în proporţie
de peste 95%, adică de pe mai mult de 20.000 de hectare din totalul de 21.062
de hectare, recolta medie obţinută este de 8.025 kg la hectar, una foarte slabă
în comparaţie cu media altor ani, cea de 17.000-18.000 kg la hectar. La fel, porumbul
a fost strâns de pe 4.500 de hectare din cele 36.767 de hectare cultivate,
respectiv în proporţie de 12%, producţia medie fiind de 1.733 kg la hectar,
apreciată, de asemenea, una la fel de scăzută faţă de anii anteriori, când s-a
depăşit cu mult media de 3.000 kg la hectar. În ceea ce priveşte campania de
înfiinţare a culturilor de toamnă, semănate au fost 1.700 de hectare cu
rapiţă, 400 de hectare cu orz şi
orzoaică, precum şi 300 de hectare cu legume. Însă, până la această dată nu a
fost semănat niciun hectar cu plante de nutreţ, dar, ce este mai important,
nici măcar unul de grâu. Mircea Lazăr este părere că nu este nicio problemă din
acest punct de vedere, epoca optimă fiind până pe la mijlocul lui octombrie,
dar în alţi ani semănături au fost făcute şi înspre sfârşitul lui noiembrie. În
acelaşi timp, oficialul DJA remarcă aportul favorabil al ultimelor ploi, care au
prins bine culturii de rapiţă, răsărită deja şi, totodată, precipitaţii care vor
înlesni şi lucrul la nivelul solului.