28 august 2015


Inspectorul general şcolar Gheorghe Lazăr:
Un sfert din populaţia şcolară suceveană învaţă în şcoli neautorizate   
Dintre cele 794 de unităţi şcolare din judeţul Suceava, numai 291 au obţinut autorizaţie de funcţionare, a informat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava. Înaltul responsabil şcolar a precizat, de asemenea, că 78 de unităţi de învăţământ de pe raza judeţului dispun de condiţii civilizate din punct de vedere igienico-sanitar, aflându-se în diferite stadii de evaluare, pentru obţinerea avizului, în timp ce 425 de şcoli sunt neautorizate. „În cele 291 de şcoli autorizate învaţă 68% din populaţia şcolară, iar în cele care au condiţii normale şi care pot fi autorizate-8%. Deci, în total, 76% din populaţia şcolară beneficiată de condiţii optime, iar aproximativ 25% din aceasta încă învaţă în unităţi şcolare neautorizate, lucru care ar trebui să dea de gândit autorităţilor publice locale, astfel încât să sprijine demersul nostru de asigurare a condiţiilor de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ”, a precizat inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr.
Cu excepţia şcolilor în curs de autorizare, majoritatea unităţilor neautorizate din punct de vedere sanitar sunt plasate în mediul rural, neîndeplinind reglementările în vigoare privind dotările cu grupuri sanitare şi apă curentă; program într-un singur schimb în grădiniţe; compoziţia apei neconformă chimic şi bacteriologic; numărul insuficient de cabine în grupurile sanitare, în raport cu efectivele de elevi, încălcate fiind şi normele referitoare la funcţionarea sălilor de clasă în clădiri cu regim de internat sau de locuinţe sociale. La fel, pe lista şcolilor neautorizate se menţin cele cu obiective aflate în reabilitare sau cu lucrări de investiţii sistate.