16 august 2015


Caravana „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală-2020”, două zile în judeţul Suceava
·        Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi secretarul de stat pentru dezvoltare rurală, George Turtoi, se întâlnesc cu fermierii suceveni.
În vederea promovării Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală şi înregistrării de noi membri, Caravana „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală-2020”, organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se află în judeţul  Suceava, în zilele de 17 şi 18 august 2015, anunţă Mihai Moraru, director executiv  al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava. Cu acest prilej, în judeţ vor fi prezenţi vor fi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin şi secretarul de stat pentru dezvoltare rurală, în acelaşi minister, George Turtoi.     Astfel, susţinute sunt patru conferinţe de informare şi prezentarea a PNDR 2014-2020 și, de asemenea, au loc două vizite de lucru la proiecte implementate şi finanţate prin PNDR 2007-2013. „Prin intermediul Caravanei PNDR-2020 se creează oportunitatea unui dialog direct cu beneficiarii fondurilor europene şi cu oficialităţile responsabile, în scopul înţelegerii corecte şi concrete a mecanismului de accesare  a acestor finanţării”, a declarat Mihai Moraru.
Luni, Caravana soseşte în comuna Poiana Stampei, judeţul Suceava, unde George Turtoi vorbeşte despre „mediul rural în context  european”, iar Petru Ariciuc, reprezentant al Asociaţiei Salvatorilor Montani prezintă „experienţa personală în accesarea fondurilor europene nerambursabile”.  În localitatea Dorna Candrenilor este vizitat un proiect finanţat prin Măsura  3.1.3, de înfiinţare a unei piscine acoperite, la o pensiune turistică, după care în Panaci au loc prezentări şi discuţii pe temele amintite. Marţi, Caravana „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală-2020” ajunge în Vama, după întâlnirea de plan local, la Mălini fiind vizitată o fermă finanţată printr-un proiect depus în cadrul Măsurii 1.2.1, de înfiinţare a unei ferme de vaci de carne. În după amiaza zilei de marţi, Caravana „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală-2020” îşi încheie periplul în comuna Baia.