Catedrala „Naşterea
Domnului” va fi sfinţită în octombrie
·
Circa 1,5 milioane de lei s-au alocat din bugetul local,
în ultimii 15 ani, pentru susţinerea financiară a lucrărilor de la
impresionatul edificiu de cult.
·
„Este vorba despre un obiectiv important pentru
municipiul Suceava, care este unul dintre principalii finanţatori ai
lucrărilor, dar şi o clădire deosebită pentru Biserica ortodoxă”, a declarat primarul Ion
Lungu.
Consiliul Local Suceava va
analiza, în vederea aprobării, un proiect de hotărâre privind alocarea a 1
milion de lei din bugetul local, pentru lucrările de construire a Catedralei
„Naşterea Domnului”. Primarul Ion Lungu spune că, în urma discuţiilor purtate
cu IPS Teofan şi IPS Pimen, precum şi cu preoţii de la unitatea de cult din
reşedinţa de judeţ, slujba de sfinţire a Catedralei ar urma să aibă loc în luna
octombrie, iar până atunci mai sunt unele lucrări de făcut. Încă o sumă de 1
milion de lei ar putea să vină din bugetul de stat, bani care vor acoperi
diferenţa de plată pentru granitul adus din China pentru pardoseală, supliment
intervenit din cauza creşterii cursului dolarului în faţa leului. Totodată, în
intervalul rămas, aduse şi montate vor fi uşile, în curs de finalizare este
catapeteasma, iar multe dintre amenajări se desfăşoară în curtea edificiului. „La Catedrală mai trebuie 2
milioane de lei, astfel încât sfinţirea să aibă loc în luna octombrie. S-au
depus documente şi sperăm să vină nişte bani şi de la Guvern. Este vorba despre
un obiectiv important pentru municipiul Suceava, care este unul dintre
principalii finanţatori ai lucrărilor, dar şi o clădire deosebită pentru Biserica
ortodoxă. Cred că este bine ca în noua Catedrală să înceapă a se ţine slujbe,
pentru că acolo sunt alte condiţii şi confort, instalaţii moderne, inclusiv de
încălzit”, a evidenţiat edilul-şef sucevean, adăugând că, de când este
primar, din bugetul sucevean, în vederea sprijinirii financiare a lucrărilor de
la Catedrala „Naşterea Domnului”, s-a alocat suma de peste 1,5 milioane de
euro.
Slujba de sfinţire a fost
prevăzută a fi oficiată în vara anului trecut, însă la începutul lui 2014, la
disponibilizarea fondurilor nerambursabile din bugetul local, Catedrala
„Naşterea Domnului” a fost marea pierzătoare, întrucât din suma de 1 milion de
lei propusă, i s-au aprobat doar 500.000 de lei. Aceasta după ce consilierii
PNL au cerut orientarea banilor „suprimaţi” către reparaţiile şi investiţiile
din şcoli. „Sunt optimist că prima
sfinţire se va face în 2015, iar pentru aceasta merg lunar la Catedrală să văd
cum evoluează lucrările”, evidenţia. la momentul respectiv, Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava.