Grâul sucevenilor,
dijmuit de secetă
·
În hambare ajunge o medie 2.200 kg la hectar, faţă anul
trecut când media a fost de până la 3.100 kg la hectare.
·
Cu mămăliga se stă şi mai prost, iar dacă în august nu va
ploua, în ştiulete va rămâne doar ciucălăul.
Pâinea sucevenilor este
ameninţată de seceta prelungită, una dintre cele mai accentuate din ultimii 50
de ani. Vasile Irinel Costan, directorul executiv al Direcţiei pentru
Agricultură a Judeţului Suceava precizează că grâul, secara şi triticalele,
semănate pe 19.954 de hectare, au fost recoltate de pe 17.500 de hectare, adică
de pe 88% din total. Estimată este o recoltă totală de 69.393 de tone, însă obţinute
până acum au fost 38.500 de tone, adică 55% din cantitatea pe care se conta.
Media este de 2.200 kg la hectare, faţă de cea din vara anului 2014, de circa
3.100 kg la hectar. „Situaţia la grâu nu este disperată, deoarece cultura a
fost înfiinţată în toamnă, a avut precipitaţii în iarnă, iar în momentul
legării spicului a mai prins o ploaie”, relevă şeful DAJ, precizând că, la fel
ca întotdeauna, marii fermieri, s-au
bucurat de lanuri mai bogate. Afectate într-un mod îngrijorător sunt culturile
înfiinţate în primăvară, iar dacă perioada fără precipitaţii va continua,
sătenii riscă să nu mai aibă pe masă nici măcar mămăliga cea de toate zilele. „Problema
mare este la culturile de primăvară, în unele zone din aprilie plouând aproape
deloc. Dacă nu plouă - aşa cum de fapt se anunţă pentru toată luna august -,
porumbul nu va lega, nu va face boabe, iar cele ieşite deja se vor usca din
cauza căldurii mari şi, până la urmă, va rămâne doar ciucălăul”, subliniază
oficialul DAJ.
Costan spun că, din constatările făcute la faţa locului, inclusiv pe
propriile tarlale, la cartof producţia va fi cu până la 60-70% sub cea din anul
anterior. Cartofii din cuib sunt mici, şi nici măcar nu mai au vreo
şansă de a se dezvolta, întrucât partea aeriană a plantei este în bună parte distrusă de mană.
„Ca urmare a lipsei de precipitaţii tuberculii nu se mai dezvoltă, iar din
cauza manei plantele se usucă deja”, subliniază şeful Direcţiei pentru Agricultură
a Judeţului Suceava, menţionând că, în aceste condiţii, există premise ca
preţurile să vor urce foarte mult. Campania
s-a încheiat la rapiţă, diminuarea de recoltă fiind de 20%, precum şi la mazăre,
cu o scădere de 40% a producţiei. În schimb, la orz şi orzoaică de toamnă, recolta
a fost cu 7% mai mare decât cea estimată, media înregistrată fiind de 2.359 kg
la hectar. Terenul a fost eliberat pe 20.000 de hectare, iar arături s-au făcut
deja pe 2.500 de hectare. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a cerut din teritoriu o raportare a situaţiei
culturilor afectate de secetă, la întocmirea acesteia lucrând o comisie
judeţeană formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii
de Urgenţă „Bucovina”, Inspecţiei Agricole şi Instituţiei Prefectului judeţului
Suceava.