Încâlcitul drum al accesării finanţărilor
europene
·
Pentru atragerea de fonduri în programarea
2014-2020, Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor Europene impun
reactualizarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a Sucevei.
·
„În ciuda faptului că sunt semnate acordurile de
finanţare, lucrurile se mişcă destul de greu, atât pe POR, în cadrul căruia se
speră că va fi accesată majoritatea banilor, cât şi pe POIM, de unde se pot
obţine fondurile pentru reabilitarea reţelelor termice”, subliniază Ion Lungu,
ocupantul fotoliului Administrativ din Areni.
În vederea atragerii de finanţări nerambursabile în „şeptenalul” 2014-2020, municipiul Suceava va
trebui să-şi actualizeze Strategia de dezvoltare economico-socială. Primarul
Ion Lungu a declarat ieri, într-o
conferinţă de presă, că modificările se va face în corelaţie cu Strategia de
dezvoltare regională 2014-2020, Strategia de dezvoltare a arealului
Suceava-Botoşani 2014-2020; Planul Urbanistic General; Strategia de dezvoltare
a Asociaţiei „Zona Metropolitană” Suceava; Strategia locală de mobilitate
urbană a municipiului Suceava; Planul local de acţiune pentru energie durabilă
şi cu Planul integrat de dezvoltare urbană. „Vom intra în Consiliul Local
pentru a aproba noua Strategie şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem ghidurile
solicitantului, cu fondurile pe care le-am putea accesa. Sigur, la fel ca şi în
programarea anterioară, municipiile vor avea finanţări separate, de aceea
aşteptăm aceste alocări şi, în funcţie de ele, vom stabili, într-o primă etapă,
în Consiliul Local, ce proiecte ne propunem să promovăm pentru perioada
2014-2020”, a evidenţiat Ion Lungu, după vizite făcute la Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor
Europene, menţionând că în ciuda faptului că sunt
semnate acordurile de finanţare, „lucrurile se mişcă destul de greu, atât pe POR,
în cadrul căruia se speră că va fi accesată majoritatea banilor, cât şi pe
POIM, de unde se pot obţine fondurile pentru reabilitarea reţelelor termice”. Autorităţile
locale din municipiul Suceava au, pentru programare europeană 2014-2020, un
portofoliu de propuneri de proiecte în valoare de circa 158 de milioane de
euro. Astfel, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare(POIM), la
capitolul „Energie curată şi eficienţă energetică”, Axa prioritară VII -
„Realizarea şi modernizarea capacităţilor de producere a energiei electrice şi
energiei termice în centrale pe biomasă sau biogaz, inclusiv a transportului şi
distribuirii”, Primăria Suceava are „în stand by” un proiect de 50 de milioane
de euro, pentru reabilitarea sistemului de transport, distribuire şi
furnizare a agentului termic. În cadrul Programului Operaţional Regional(POR),
Axa prioritară III - „Eficienţă energetică în clădirile publice”, promovat ca
fi un proiect de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei,
valoarea acestuia fiind estimată la 3 milioane de euro. Pe Axa prioritară
V - „Conservarea, protejarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului
cultural”, în portofoliul local este prins proiectul de reabilitarea a
Curţii Domneşti, vizată fiind atrage de fonduri în valoare de 17 milioane de
euro. Pe Axa prioritară VI - „Construirea, reabilitarea şi modernizarea
şoselelor de centură cu statut de drum judeţean”, autorităţile locale vor
înainta înspre finanţare proiectul de amenajare a unei noi rute ocolitoare,
cu fonduri nerambursabile apreciate la circa 30 de milioane de euro. În cadrul Axei prioritare VII –
„Diversificarea economiei locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.
Infrastructură publică de agrement”, municipalitatea suceveană va promova un
proiect de reabilitare a parcului Şipote şi amenajarea unei zone de agrement,
valoarea finanţării comunitare ridicându-se la aproximativ 13 milioane de euro.
În acelaşi Program Operaţional Regional(POR), însă pe Axa IV „Măsuri pentru
transport urban. Achiziţii de mijloace de transport ecologice electrice”,
achiziţionate vor fi 40 de autobuze electrice pentru societatea de
transport local TPL. Pe Axa prioritară IX - „Sprijinirea regenerării economice
şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban. Construirea şi modernizarea
de locuinţe sociale”, Primăria municipiului Suceava va promova un proiect de
construirea de locuinţe sociale, fondurile atrase fiind calculate la 5 milioane
de euro. Finanţare în valoare de 3 milioane de euro urmează a fi obţinută
în cadrul proiectelor ce vor fi înaintate în cadrul Axei X - „Dezvoltarea
infrastructurii educaţionale” şi care au ca scop reabilitarea unor
obiective din unităţile şcolare din municipiul reşedinţă de judeţ. De asemenea,
în cartierul Obcini urmează a fi ridicată, cu fonduri europene ce însumează 3
milioane de lei, o grădiniţă cu program prelungit.