Pe teritoriul a 9 primării
sucevene, 244 de imobile şi 435 de arbori care ar putea ceda vijeliilor
·
Alte 22 de primării au raportat nu există vreun risc, în
timp ce 73 nici măcar nu au catadicsit să facă inventarul solicitat de ISU.
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al
judeţului Suceava a cerut celor 114 de primării sucevene să inventarieze
clădirile şi arborii care ar putea să aibă de suferit de pe urma furtunilor.
Demersul survine incidentului de la Grupul „Andronic Motrescu” din municipiul
Rădăuţi, din luna trecută, când vântul puternic a smuls acoperişul clădirii cu
destinaţie şcolară şi l-a purtat prin aer circa 100 de metri, deasupra unor
arbori înalţi de peste 20 de metri. „Încă de pe15 iulie, anticipând mişcări
deosebite de curenţi de aer, în urma temperaturilor toride, am trimis către
cele 114 de unităţi administrativ-teritoriale adrese prin care a cerut să se
facă o evaluare şi să ni se transmită riscurile”, subliniază generalul de
brigadă Ion Burlui, şeful ISU. Potrivit acestuia, 73 dintre primăriile sucevene
nu au catadicsit să dea vreun răspuns, iar dintre cele care au făcut totuşi
inventarul privind potenţialele situaţii periculoase, 22 au raportat că pe
respectiva rază administrativ-teritorială nu există niciun fel de risc. În
schimb, pe teritoriul administrativ al celor 9 comune, oraşe şi municipii care
au răspuns adresei, au fost semnalate 244 de imobile cu risc de prăbuşire la
mişcări atmosferice puternice, printre care şi un obiectiv şcolar din oraşul Dolhasca.
Pe de altă parte, din raportările primăriilor rezultă că vijeliile ar putea
pune la pământ 70 de arbori de pe drumurile laterale şi alţii 365 de pe
drumurile comunale şi cele judeţene. „Încercăm să facem o evaluare şi o
monitorizarea foarte clară a acestor riscuri, pentru că una este atunci când
înregistrăm pierderi materiale, iar alta este atunci când vorbim despre vieţi
omeneşti”, relevă şeful ISU. În ceea ce priveşte Grupul Şcolar „Andronic
Motrescu” din municipiul Rădăuţi,
generalul de brigadă Ion Burlui precizează că, lucrarea fiind una de
rezistenţă, Inspectoratul în Construcţii Suceava face investigaţii, astfel
încât să se poată stabili cui revine răspunderea pentru evenimentul care, numai
printr-o fericită conjunctură, nu s-a soldat pierderi umane.