14 iulie 2015


Campanie pentru adunarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice
·        Întocmite vor fi analize privind deținerea DEEE în gospodării, la sediile agenților economici şi în instituțiilor publice, după care se vor înființa puncte de colectare.
În judeţul Suceava, se desfăşoară de a doua  etapă a Programului „Practici şi experienţe în domeniul colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice”. Vasile Oşean, directorul executiv Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava informează că aceasta presupune organizarea, în următoarea perioadă, şi în mod voluntar, a unor acțiuni specifice în care vor fi implicate primăriile și operatorii de salubritate din județul Suceava. Acestea se vor concretiza în analize statistice ale situației deținerii DEEE în gospodării sau la sediile agenților economici şi instituțiilor publice, urmate înființarea de puncte de colectare a deşeurilor de la populaţie. „Acest program este foarte important, deoarece, într-un demers comun, cu obiective atât de necesare și importante ca protecția mediului, toate părțile implicate vor cunoaşte, vor împărtăși experiențele și vor găsi un drum spre rezultatele vizate” sunbliniază Vasile Oşean.În 2014, „Ecotic” şi Agenția pentru Protecția Mediului au demarat un program care se adresează primăriilor și operatorilor de salubritate din județ. O parte a acestuia este inclus în proiectul „Caravana Ecotic”, cofinanțarea fiind asigurată prin instrumentul „Life” al Uniunii Europene. Programul a ajuns la cel de-al șaptelea seminar, propunându-şi un dialog costructiv între factorii imlicaţi în procesul de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Anul acesta, Programul „Practici și experiențe în domeniul colectării selective a DEEE” a ajuns la Suceava. Găzduit de Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, seminarul s-a bucurat de prezența reprezentanților Primăriei Suceava, operatorilor de salubritate și asociațiilor de proprietari. „Atmosfera a fost una de cooperare și de implicare. Fiecare instituție sau organizație prezentă a adus în discuție elemente importante care privesc nu numai situația generală, ci și situația particulară a fiecărei entități în parte”, a mai spus Vasile Oşean, directorul exectiv al Agenţiei epntru Protecţai Mediului Suceava.