Conducerea
Frontului Demnităţii şi Identităţii Naţionale vine în Suceava
·
Oficialii FDIN se opun alegerii primarilor din
primul tur, considerând că, astfel, se încalcă un principiu de bază al
democraţiei, cel privind reprezentativitatea.
Staff-ul partidului Frontul Demnităţii şi
Identităţii Naţionale este prezent, astăzi, 31 iulie, în Suceava. Cu acest
prilej, după un periplu prin alte 3 judeţele din Moldova, respectiv Vaslui,
Botoşani, şi Iaşi, preşedintele Corneliu Ciontu și prim-vicepreședintele Irina
Mirela Manole, se vor întâlni cu liderii teritoriali ai formaţiunii, cât şi cu
reprezentanţii mass media locale. Potrivit unui comunicat de presă, membrii
conducerii FDIN, cât şi liderii teritoriali, vor purta cocarde albe, în semn de
protest împotriva abuzurilor făcute în Justiţie, în zona administraţiilor
locale şi centrale, dar şi faţă de modificările abuzive aduse Legii alegerilor
locale din 2016, de către actualul Parlament. Responsabilii FDIN consideră că acestea
sunt neconstituționale şi vor împiedica mai multe partide nou-înfiinţate să depună
liste de candidaţi. În acelaşi timp, oficialii FDIN opinează că alegerea primarilor
din primul tur încalcă un principiu de bază al democraţiei şi al alegerilor,
respectiv cel privind reprezentativitatea. „Sperăm ca instituţiile din media
românească să se opună acestui abuz legislativ, dacă se doreşte cu adevărat o
reformă a clasei politice. De asemenea, aşteptăm ca Avocatul Poporului, domnul
Victor Ciorbea, să dea curs solicitărilor noastre de a înainta la Curtea
Constituţională cererea de abrogare a acestor două modificări”, se arată în
comunicatul de presă al Frontului Demnităţii şi Identităţii Naţionale.