După recentele alegeri din cadrul
Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), primarul municipiului Suceava, Ion
Lungu, şi-a păstrat funcţia de reprezentant al României în Congresul Puterilor
Locale şi Regionale de pe lângă
Consiliul Europei. În calitate de membru supleant, Lungu va fi reprezentatul
ţării noastre la sesiunea din această toamnă a acestei structuri. „,Mi-am
păstrat, în continuare, funcţia de reprezentant al României în Congresul
Puterilor Locale şi Regionale din Europa. Suntem 4 reprezentanţi ai României,
doamna Olguţa Vasilescu, de la Crioava, membru plin şi Ion Lungu, membru
supleant. De asemenea, membru plin este Gavril Borojan, primarul de la Oradea
şi Arapad Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, membru supleant. Doamna
Vasilescu mi-a spus că, în acest an, mă deleagă pe mine să merg la sesiunea de toamnă,
pentru că domnia sa a fost în anii trecuţi, şi că aşa este corect”, a declarat
şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu. Încă din anul 2012, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a fost
desemnat de către Asociaţia Municipiilor din România(AMR) să facă parte din
delegaţia naţională a României în Congresul Puterilor Locale şi Regionale de pe
lângă Consiliul Europei. AMR are 4 reprezentanţi, pe lângă edilul şef sucevean,
care este membru al Comisiei de afaceri curente, delegaţi sunt şi primarul Craiovei, Lia
Olguţa Vasilescu, în Comisia de monitorizare, cât şi primarii de Oradea, Ilie
Borojan şi respectiv, de Sfântu Gheorghe, Arpad Antal, ca membri ai Comisiei
pentru guvernanţă. Delegarea este valabilă pentru mandatul 2012-2016, şeful
administraţiei locale sucevene având statutul de membru supleant. „Acest lucru
este important, în ideea că se poate face un schimb de experienţă foarte
important în cadrul acestor întâlniri, al participării la în Congresul
Puterilor Locale şi Regionale. Pentru mine este o onoare să fiu desemnat ca
reprezentant al României în această delegaţie”, a declarat primarul Ion
Lungu. Congresul Puterilor Locale şi
Regionale reprezintă vocea regiunilor şi municipiilor din Europa, acesta
oferind un loc privilegiat de dialog, în care reprezentanţii puterilor locale
şi regionale dezbat problemele comune, îşi confruntă experienţele şi îşi
prezintă punctele de vedere ale guvernelor proprii. CPLRE poate da anumite
sugestii Comitetului Miniştrilor şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
în ceea ce priveşte aspectele politicii locale şi regionale, pentru aceasta acţionând
în strânsă cooperare cu organizaţiile naţionale şi internaţionale care
reprezintă activităţile locale şi regionale.