·
Primarilor le este teamă ca, sub ameninţarea Codului
penal, să fie singurii care semnează pe cererile de plată aferente proiectelor
cu finanţare europeană.
·
„Niciodată nu
am fugit de răspundere, însă pe documentele de plată ar trebui să mai semneze
măcar directorul economic sau managerul de proiect din primărie”, este de
părere Ion Lungu, primarul Sucevei.
Şefii administraţiilor publice locale, participanţi la şedinţa
Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au reclamat oficialului Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRP) nemulţumiri cu privire
la elaborarea ghidului proiectelor, cerând simplificarea procedurilor şi
condiţiilor pe care acestea le impun, în vederea îndeplinirii condiţiilor de
eligibilitate pentru accesarea finanţărilor europene nerambursabile în
programarea 2014-2020. „Noi, ca primari, am avut o serie întreagă de
amendamente, în sensul de a fi consultaţi la elaborarea ghidurilor proiectelor
şi al luării măsurilor pentru ca acestea să fie cât mai simplificate”, a
declarat edilul-şef sucevean Ion Lungu, participant la întâlnire. Potrivit
primarul Sucevei, o altă aspect care a fost ridicat în faţa responsabilului
MDRP s-a referit la obligarea primarilor la asumarea pe proprie răspundere şi,
totodată, de a fi să singurii semnatari ai documentaţiei care însoţeşte cererea
de plată/ rambursare a contravalorii lucrărilor făcute în cadrul proiectelor cu
susţinere financiară atrasă de la Uniunea Europeană. Lungu crede că un primar
nu poate şi nici nu are competenţele necesare de a verifica de unul singur mulţimea de acte
cerută la dosarul de plată, fiind de părere că răspunderea ar trebui să şi-o sume
inclusiv directorul economic al Primăriei sau managerul de proiect din cadrul
administrativului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, fiecare semnătură pusă de
primar, în cadrul activităţii curente a primăriei, este „girată” de şefii
compartimentelor de specialitate din aparatul propriu. „O problemă este cea
privind decontarea cererii de plată, pentru care noi, astăzi, semnăm un sac de
documente. Culmea este că, dacă pe alte documente care ies din primării, noi
doar contrasemnăm, pentru aceste acte de decontare la Uniunea Europeană, suntem
singurii care ne punem semnătura. Şi mai mult decât atât, dăm declaraţie pe
propria răspundere, în conformitate cu Codul penal, falsul în declaraţii, că
toată documentaţia este în ordine. Or, până la noi, pe acestea mai lucrează
câte 30 de oameni şi cu toate acestea. aşa sunt procedurile, aşa cum impune
ghidul proiectului, semnează numai primarul. Sigur, niciodată nu am fugit de
răspundere, însă mai mulţi primari au ridicat acest aspect - iar eu am fost de
acord cu ei -, respectiv ca pe documentele de plată să mai semneze măcar
directorul economic sau managerul de proiect din primărie. Nu ar trebui să fie
răspunderea totală a primarului care, de multe ori semnează ca primarul, pentru
că nu poţi verifica, de unul singur, un sac de documente, acestea, în
activitatea de zi cu zi, fiind asumate de către serviciile de specialitate”,
a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.