·
În ultimii ani, veniturile din proiecte ale USV au
depăşit 25% din buget, îndreptându-se înspre o pondere de o treime, „ceea ce
reprezintă un pas extrem de important”.
·
Până acum, graţie bogatei activităţii de cercetare,
facultăţile sucevene au înregistrat la OSIM 449 de cereri de brevete,
plasându-se, astfel, pe prima poziţie la nivel naţional.
Prorectorul cu
activitatea ştiinţifică a USV a precizat că, în momentul de faţă, chiar se
lucrează la o propunere de proiect privind atragerea de personal din străinătate.
Valoarea proiectului este de 2 milioane de euro, cu o durată de implementare de
4 ani, iar în condiţiile oferirii oportunităţii exercitării profesiei,
cercetători consacraţi şi-au manifestat deja interesul de a reveni în România.
La acesta se adaugă alte 4 propuneri similare de proiecte, toate în cadrul
Programului Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020, lansat în iunie 2015. De
altfel, finanţarea şi dezvoltarea pe proiecte este o preocupare de căpătâi a conducerii, cercetătorilor şi
cadrelor didactice de la Universitatea „Şefan cel Mare” Suceava. Astfel, dacă
în perioada 2001-2005, valoarea finanţării nerambursabile atrasă printr-un
proiect era de maxim 100.000 de euro, în prezent s-a ajuns ca un singur proiect
să fie cofinanţat, din fonduri europene, cu peste 7 milioane de euro. În ciuda
faptului că în urmă cu un deceniu 100.000 de euro era o sumă mică, aceasta
deţinea o pondere de 1% din bugetul de venituri şi cheltuieli al Universităţii.
Cu atât mai remarcabil este ceea ce s-a petrecut în ultimii ani, în care
veniturile din proiecte ale USV au depăşit 25% din buget, îndreptându-se înspre
o pondere de o treime, „ceea ce reprezintă un pas extrem de important”.
·
Se depun eforturi pentru transferarea către companii a
rezultatelor cercetării şi inovării din sectoarele ingineriei materialelor,
ingineriei electrice, electronicii şi mecanicii.
Pe de altă parte, USV
pregăteşte terenul pentru Programul
cadru pentru cercetare şi inovare „Orizont 2020”, identificând, deja, câteva
domenii în care, în următoarea perioadă, vor fi depuse proiecte. Este vorba
despre cele referitoare la bioeconomie; securitatea alimentară; sănătate,
societăţi favorabile incluziunii, inovatoare şi sigure, precum şi la surse de
energie sigure, ecologice şi eficiente. În ceea ce priveşte „Consolidare a
poziţiei de lider în inovare”, datorită numărului mare de brevete obţinute
până acum, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava se bucură deja o poziţie
„privilegiată” la nivel naţional. În consecinţă, relevă prof. dr. ing. Mihai
Dimian, prorectorul responsabil cu
activitatea ştiinţifică, în noua programare europeană, accent se va pune pe
identificare a „zonei industriale” şi transferării către aceasta a rezultatelor
cercetării şi inovării din sectoarele ingineriei materialelor, ingineriei
electrice, electronicii, mecanicii etc. Clusteringul” reprezintă, de
asemenea, o prioritate, în cadrul clusterelor, întreprinderi
inovatoare nou-înfiinţate organizaţii de cercetare, organizaţii non-profit şi
alţi operatori economici afiliaţi, iau parte la stimularea activităţii
inovatoare, prin promovarea utilizării în comun a echipamentelor, schimbului de
cunoştinţe de specialitate, cât şi prin stabilirea de contacte şi diseminarea
informaţiilor. Potrivit raportului privind activitatea de cercetare pe
anul 2014, o bună parte a veniturilor provine din cele 11 proiecte finanţate
din fonduri structurale europene, dintre care 10 prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltare Resurselor Umane (POSDRU) şi unul prin Programul Operaţional
Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE). La acestea se adaugă
16 proiecte internaţionale. Până acum, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava
a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci 449 de cereri de
brevete, plasându-se, astfel, pe prima poziţie în top, la o distanţă
apreciabilă faţă clasatele pe locurile al II-lea şi al III-lea, ocupate de
Universitatea „Transilvania” din Brașov (155 de cereri) şi Universitatea
Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (144 de cereri).