17 iulie 2015


Doar 500 de absolvenţi s-au înscris ca fiind în căutarea unui loc de muncă
·        Dacă înscrierea nu se face până la finele lui iulie, bacalaureaţii şi licenţiaţii îşi pierd dreptul la ajutorul de şomaj. 
Puţin peste 500 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ din promoţia 2015 s-au înscris în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Cei mai mulţi provin din rândul bacalaureaţilor, întrucât absolvenţii de studii superioare abia şi-au dat examenul de licenţă. Numărul înscrişilor ar urma să crească după examenele de admitere la facultate şi master. Atragem atenţia tuturor celor care se află în această situaţie că dacă nu respectă termenul şi nu sunt înregistraţi până pe data de 29 iulie ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, îşi pierd drepturile pe care le-ar avea în condiţiile în care nu-şi găsesc un loc de muncă”, arată Mirela Adomnicăi, şefa AJOFM. În cauză este, în primul rând, despre indemnizaţia de şomaj de 250 de lei pe care absolvenţii o pot primi pe durata a 6 luni, iar mai apoi serviciile prestate gratuit către cei înscrişi în scriptele AJOFM, cum ar fi cursurile de formare profesională, consilierea şi medierea în vederea găsirii unei slujbe. Pentru înregistrarea în evidenţele AJFOM ,absolvenţii vor pune la dosar certificatul de naştere, cartea de identitate, certificatul de atestare fiscală, diploma sau adeverinţa de absolvire şi o adeverinţă medicală, din care rezultă că sunt apţi de muncă. Stabilirea indemnizaţiei de şomaj se face după expirarea perioadei de căutare a unui loc de muncă, respectiv după 1 septembrie, pentru absolvenţii din sesiunea iunie, respectiv după 1 octombrie 2013, pentru absolvenţii din sesiunea iulie odată cu expirarea termene-limită amintite, tinerii absolvenţi vor merge Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în vederea solicitării acestui drept.