Primarul Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava,
„De 9 ani discutăm despre
descentralizare, dar mare lucru nu s-a făcut”
Adunarea generală a Asociaţiei
municipiilor din România(AMR), din intervalul 17-18 octombrie, va avea ca temă
de discuţii, în primul rând, noua strategie de descentralizare, anunţat ieri,
primarul municipiului Suceava, care s-a arătat dezamăgit de ceea ce s-a
întâmplat, în acest sens, în anii care au trecut. „De 9 ani discutăm
despre descentralizare, iar mare lucru nu s-a făcut”, a subliniat edilul
şef sucevean, menţionând abordate vor fi modificarea Legii educaţiei fizice şi
sportului şi posibilitatea transferării bazelor sportive către administraţiile
locale. Pe ordinea de zi a întâlnirii figurează şi propunerile de modificare a
Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Lungu opinând că polemici
vor stârni acele prevederi care vin să consacre atribuţii sporite pentru
preşedinţii de consilii judeţene în raport cu primarii de municipii, oraşe şi
comune. „Se ştie că primarii sunt
cam nedreptăţiţi şi au anumite observaţii de făcut, pentru că se conturează
atribuţii mai importante pentru preşedinţii de consilii judeţene”, reliefează
primarul Sucevei, iterând că, personal,
nu are nicio o „remuşcare”, deoarece colaborarea cu Consiliu Judeţean Suceava este
foarte bună. În cadrul adunării AMR au
loc şi alegeri pentru organele de conducere, Ion Lungu, membru al Comitetului
Director precizând că nu va mai candida pentru această funcţie. „Vreau
să-mi păstrez funcţia de reprezentant în Congresul Puterilor Locale şi
Regionale”, a declarat Ion Lungu,
menţionând că, invitat fiind, în perioada 29-30 octombrie, nu va putea merge la
Strasbourg, întrucât pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de la
sfârşitul lunii se află „subiecte fierbinţi”, precum cel referitor la Termica.