Ion Lungu:
„Nu am pus beţe în roate
activităţii sportive”
După circa 2 luni, oficialii
Rapid CFR Suceava au reuşit să prezinte Primăriei documentele justificative
privind cheltuielile făcute în sezonul fotbalistic trecut. Primarul
municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că sub semnul nelămuririlor a stat
suma 330.000 de lei, situaţia decontărilor fiind deja clarificată. Ba mai mult, zilele trecute, înspre echipa
suceveană de Liga a II-a a plecat încă
100.000 de lei. Lungu i-a felicitat pe fotbaliştii suceveni pentru ultima
victorie, punându-şi speranţa că aceştia vor trage tare pentru a se salva de la
retrogradare. „S-a clarificat
situaţia şi, o dată în plus, arătăm că nu am pus beţe în roate finanţării
activităţii sportive” a iterat edilul şef. În acelaşi context, şeful
administraţiei locale sucevene, a declarat că va propune Consiliului Local un
proiect de hotărâre privind premierea lui Sergiu Corban campion european cu
naţionala de mini-fotbal a României. „Chiar
dacă este vorba despre un sport amator, este o onoare câştigarea unui campionat
european, să înfrângi Anglia, Germania, pentru a ajunge în finală”, a
subliniat primarul Sucevei, adăugând că propunerea va fi de 2.000-3.000 de lei,
Sergiu Colban fiind jucător al echipei de fotbal Railex Suceava.
În ceea ce priveşte handbalul, primarul Ion Lungu spune că avut discuţii
cu rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, săptămâna viitoare
urmând a fi găsite soluţii pentru a fi deblocată şi finanţarea C.S
„Universitatea”. „Vom sta cu creionul în mână, cu legislaţia în faţă, să
găsim soluţiile cele mai corecte de finanţare a handbalului. Îmi doresc ca în
noiembrie, cel târziu, să intrăm în Consiliul Local cu un proiect de hotărâre, astfel
încât să avem o finanţare corespunzătore din retur”, a explicat
primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susţinând că, în aceste condiţii,
jucătorii plecaţi se vor întoarce la
Suceava.