·
Reprezentaţii Asociaţiei de protecţia animalelor „Pro
anima” au venit cu propunerea de a „exporta” în Germania circa 1.000 de câini
pe an.
·
O doză de medicamente letale administrate unui maidanez
costă între 30 şi 50 de lei, fără manoperă, la care se adaugă şi incinerarea
cadavrelor de 2 euro/kg.
Câini fără stăpân din municipiul Suceava, care nu vor fi adoptaţi în
perioada legală prevăzută de noua legislaţie, vor fi eutanasiaţi a declarat
primarul Ion Lungu. „Adopţiile se vor face gratuit, pentru a nu se ajunge
la ultima fază, aceea a eutanasierii.
Deşi, până acum, personal încercam să evit acest cuvânt, este clar,
prevăzut în lege, iar în măsura în care
nu vom reuşi să dăm pentru adopţie câinii, se va aplica ultima parte a legii,
cea care prevede eutanasierea”, a declarat edilul şef sucevean. Primarul
Ion Lungu a avut loc o întrevedere cu reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţie
animalelor şi administratorii de cabinete medicale veterinare, în şedinţa de
luna acessta a Consiliului Local urmând a fi dezbătut şi aprobat un proiect de
hotărâre privind încheierea unui parteneriat cu acestea. Primul gospodar al
urbei a reliefat că, de-a lungul timpului, organizaţiile amintite şi-au
exprimat intenţia de a prelua caninele şi de a le îngriji în propriile padocuri.
Aceasta pentru că „Suceava nu are capacitatea de a adăposti pe toţi
maidanezii”. „Avem adăpostul nou, care corespunde normelor
europene, în ideea că sunt adăpostiţi câte 6 câini într-o cuşcă. Putem să-i
triem şi să-i ţinem 14 zile acolo, iar în măsura în care nu sunt adoptaţi, să trecem la eutanasiere. Trebuie
să vedem ce facem şi cu câinii din adăpostul vechi, să vedem câţi dintre ei
sunt sterilizaţi”, de precizat şeful administraţiei locale sucevene. Primarul
a spus că în spaţiile special amenajate sunt strânşi 1.500 de câini, pe străzi hoinărind
încă în jur de 1500. Pe 16 octombrie, va
avea loc o nouă întâlnire pe aceeaşi temă, până atunci sperându-se că vor
apărea şi normelor metodologice de aplicare a noii legi cu specific. În timpul
discuţiilor, reprezentaţii Asociaţiei de protecţia animalelor „Pro anima”, venind
cu „o ofertă tentantă”, aceea de a
trimite, anual, în Germania,
circa 1.000 de câini. Ion Lungu a
precizat că eutanasierea va începe „în funcţie de răspunsul dat de asociaţiile
pentru protecţia animalelor”. Medicii veterinari prezenţi, ieri, la discuţiile
de sediul Primăriei au arătat că o doză de medicamente letale administrate unui
maidanez costă între 30 şi 50 de lei, fără manoperă. La cheltuieli se adaugă şi
cele cu incinerarea, de 2 euro pe fiecare kg.