Faţă de anul trecut,
Incasările la puşculiţa comună
suceveană s-au diminuat cu 12%
·
Comparativ cu anul trecut s-a încasat cu 20 de milioane
de lei mai puţin, gradul mediu de execuţie bugetară fiind de 54,15%.
·
„Vom executa silit pe cei care nu-şi plătesc datoriile
către Primăria municipiului Suceava, fie că discutăm despre persoane fizice sau
juridice”, a avertizat primarul Ion Lungu.
Persoanele fizice şi persoanele juridice din municipiul Suceava îşi fac
tot mai greu datoria de contribuabili la bugetul local, susţine primarul Ion
Lungu, care precizează că încasările totale, până la 1 octombrie 2013,
reprezintă doar 88% din cele ale perioadei similare anului anterior. „Lucrurile
merg forte greu, chiar dacă avem sechestre pe bunuri, popriri pe conturi şi ne
batem tot timpul cu rău-platnicii, prin acel serviciu întărit de executare
silită. Ducem o bătălie pe viaţă şi pe moarte, însă nu avem altă soluţie, trebuind
obligatoriu să încasăm aceşti bani”, arată Lungu. La taxele pe
proprietate, realizările sunt de 39,14%, sub media generală amintită; impozitul
pe clădiri de la persoane fizice s-a adunat în proporţie de 51,41% din totalul
estimat; impozitul pe teren de la persoane fizice a atins doar nivelul de 30,65%,
impozitul pe clădiri de la persoane juridice s-a strâns în procenaj de 35,95%, în
timp ce realizările la impozitul pe teren peroane juridice sunt de 44,16%. „Nu ştiu dacă aceşti indicatori arată
rea voinţă sau lipsă de putere financiară. Dacă altă dată, întotdeauna, gradul
de execuţie a bugetului propriu local era mai mare decât cea a bugetului total,
acum se întâmplă invers”, relevă şeful administraţiei locale sucevene. Astfel,
veniturile din taxe defalcate din TVA sunt, după primele 9 luni ale anului
2013, de 79,52%, încasările în contul plăţilor făcute în cadrul proiectelor cu
fonduri europene au atins nivelul de 62,69%, iar veniturile din capital au fost
încasate în proporţie de 95,95%, nivelul mare datorându-se vânzării unei suprafeţe
de teren din Lunca Sucevei către Bioenergy. „În continuare vom executa
silit pe cei care nu-şi plătesc datoriile către Primăria municipiului Suceava,
fie că discutăm despre persoane fizice sau juridice”, a avertizat
primarul Ion Lungu, punând în vedere că penalităţile de întârziere sunt de 2%
pe lună la debitul acumulat.