20 ianuarie 2010


Termica nu este competitivă pe piaţa liberă a energiei electrice
· Până la finele acestei luni, ANRE ar putea reveni asupra deciziei de majorare a preţului energie termice, cât şi a celei de micşorare a cotei de energie electrică livrată în siatemul energetic naţional
Primarul Ion Lungu şi directorul general al societăţii sucevene de termoficare Termica au solicitat, în timpul unei întrevederi de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice(ANRE), revederea preţului de producere a energiei termice stabilit la început de an. Solicitarea urmează să fie analizată în Colegiul director al Autorităţii, iar dacă demersul va avea succes, ar putea fi dată o nouă dispoziţie, în urma căreia majorarea respectivă nu va mai fi de 9,9%, ci doar de doar maxim 2%. Astfel, la Suceava va fi practicat un preţ de 122,65 lei pe gigacalorie faţă de 141,72 lei pe gigacalorie, creşterea de la 117,75 lei pe gigacalorie la 112,65 lei pe gigacalorie urmând a fi subvenţionată în proporţie de 10% de la bugetul local, iar diferenţa să fie trecută ca pierderi la producătorul, furnizorul şi distribuitorul de agent termic. „Cei de la ANRE lucrează cu materialul clientului, deci aceştia, în primul rând, au valorificat datele transmise de Termica. Am făcut o analiză amănunţită a costurilor, însă Termica a trimis o fundamentare cu o scădere cu 40% a costurilor cu combustibilul pe anul trecut, în timp ce cheltuielilor financiare s-au dublat. Aceasta, în final, a condus la un preţ total de cost similar celui din 2009”, evidenţiază ocupantul fotoliului din Areni. În ceea ce priveşte ajustarea în minus a cotei de energie electrică furnizată de Termica în sistemul energetic naţional, ANRE a pus în vedere că din cauza costurilor mari de producţie, centrala electrotermică de la Suceava nu este tocmai competitivă pe piaţa liberă de profil. „Rămâne varianta măririi cantităţii de energie electrică livrate la preţuri variabile, prin vânzare pe piaţa liberă”, explică primarul Ion Lungu, adăugând că ANRE va trimite la Suceava concluziile analizei şi deciziile luate până la finele acestei luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu