16 ianuarie 2010


Peste 9500 de contracte muncă s-au volatilizat de la ITM
Pe toată durata anului 2009, Inspectoratul Teritorial de Muncă(ITM) Suceava a pierdut din propriile evidenţe peste 9500 de contracte de muncă. Şeful Serviciului „Relaţii de muncă al instituţiei, inspectorul şef adjunct Cătălin Niga a declarat, într-o conferinţă de presă, că anul trecut au încetat 32.958 de forme de angajare şi că s-au semnat altele 23.317, diferenţa de 9641 reprezentând, cel sun aspect teoretic, oameni rămaşi fără slujbă. Cătălin Niga pune această tendinţă pe seama crizei economice, în special a celei din sectorul privat care renunţă la personal şi nu mai face angajări. „E clar că situaţia economică din 2009 a fost destul de problematică pentru sectorul privat, aceasta afectând, în mod automat, şi numărul de contracte individuale de muncă nou încheiate. Întrucât firmele nu au activitate, acestea nu-şi mai permit să angajeze personal”, relevă inspectorul şef adjunct Niga. Oficialul ITM relevă că un număr mare de încetări de contracte are loc în lunile reci de început şi sfârşit de an, cele mai „prolifice” la capitolul respectiv fiind societăţile de construcţii, exploatare forestieră şi confecţii. La început de 2010, ITM are în administrare 117.833 de contrate de muncă individuale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu