27 ianuarie 2010

Zahărul şi făina neridicate se redistribuie sucevenilor cu adevărat defavorizaţi
· În stoc a rămas circa o treime din cantitatea de făină şi un sfert din cea de zahăr, în ciuda unei campanii de informare la domiciliu, cei anunţaţi neprezentându-se să-şi ridice dreptul
Sucevenii cei mai defavorizaţi vor primi cantităţi suplimentare de făină şi zahăr ca ajutor de la Uniunea Europeană. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că decizia a fost luată după ce s-a constatat că mulţi dintre cei care au dreptul la acest sprijin nu s-au prezentat la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni pentru a-şi ridica produsele. Pe acest fond, conducerea primăriei a cerut clarificări la Consiliul Judeţean şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar în urma unei adrese din partea acestei din urmă instituţii s-a hotărât redistribuirea făinii şi zahărului rămase către locuitorii urbei care au intrat deja în posesia cantităţilor cuvenite. Dacă în prima etapă s-au dat câte 15 kg de făină şi 4 kg de zahăr, acum cantităţile distribuite sunt de 7 kg de făină şi 2 kg de zahăr. „Îi rugăm pe cei care au luat aceste produse să meargă din nou la primăria din Burdujeni, să-şi ridice produsele la care au dreptul”, a spus primarul, dl Lungu neştiind dacă la campania din toamnă se va face regularizare cu cantităţile care se dau suplimentar zilele acestea. Primarul Lungu arată că în ciuda unei intense acţiuni de informare cu lucrătorii compartimentului specializat, agenţii comunitari şi studenţii de la asistenţă socială, campania nu s-a bucurat de succes. Astfel, din aproape 1000 de potenţiali beneficiari anunţaţi la domiciliul propriu, mai puţin de 500 s-au prezentat să-şi ia produsele. Din 95 de tone de făină şi 25 de tone de zahăr existente la început în depozitul primăriei, pe stoc mai sunt 29 de tone din cel dintâi produs, precum şi 7 tone din cel de al doilea. În municipiul Suceava, sprijinul european pentru persoanele defavorizate trebuia să ajungă la peste 2.500 de persoane cu handicap, aproape 2.200 de pensionari cu pensii mai mici de 400 de lei, la 2.400 de şomeri şi la 240 de asistaţi social. Produsele alimentare provin din stocurile comunitare de intervenţie destinate celor mai defavorizate persoanelor, finanţarea asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA), în cadrul schemelor de reglare a pieţei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu