06 ianuarie 2010


Sucevenii fug de plata dărilor în sistem electronic
· O sută de suceveni şi-au luat conturi de utilizator Internet Banking, însă, în ultimii doi ani, niciunul dintre ei nu a făcut plăţi pe această cale
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, informează că impozitele şi taxele locale datorate de contribuabili pot fi onorate şi on-line, prin accesarea paginii web
www.primariasv-de.ro. În acest sens, doritorii trebuie să-şi ia un cont de utilizator de la administraţia locală şi să-şi deschidă un cont bancar Internet Banking la BCR. Până acum circa 100 de suceveni au parcurs această procedură, însă nici unul dintre aceştia nu a recurs operaţiuni financiare electronice. „Din păcate, nici anul trecut, nici în acest an, nu s-a făcut vreo plată în acest sistem”, spune dl. Lungu. Ion Lungu arată că acelaşi traseu este valabil şi în cazul taxei unice de salubritate, pentru informaţii suplimentare accesată urmând a fi adresa de poştă electronică, email, salubrizare@primariasv.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu