În week-end,
Primarul Ion Lungu se va întreţine cu omologul său vienez, Michael Haupl
Primarul Ion Lungu va face parte din echipa judeţului Suceava care va participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la Târgul de turism „Ferien Messe” de la Viena 2010. „La finele săptămânii, ne vom deplasa la târgul de turism de la Viena, în ideea de promova municipiu Suceaval, judeţul Suceava şi Bucovina”, a declarat edilul şef Ion Lungu. Domnia sa spune că în una din zilele pe durata cărora se desfăşoară manifestarea turistică va o şi întrevedere cu omologul său primarul vienez, Michael Haupl. Reamintim că, în aprilie 2008, primarul Vienei, dr. Michael Haupl, s-a întâlnit, la Rădăuţi, cu primarul de atunci la municipiului Mihai Frunză, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mîrza şi cu prefectul Orest Onofrei. La finele lui 2007, Compartimentul de primire a urgenţelor din cadrul Spitalului municipal Rădăuţi a fost complet reabilitat cu sprijinul firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, al unui om de afaceri local şi al primăriei vieneze. Spitalul universitar din Viena a avut o contribuţie importantă la realizarea proiectului, tocmai datorită primarului Haupl. Viena, capitala Austriei este oraş şi land federal, Michael Haupl deţinând şi funcţia de guvernator al landului. Târgul de turism „Ferien Messe” - Viena 2010 are loc în perioada 14–17 ianuarie 2010, manifestarea cunoscută şi ca „Târgul de vacanţe”, prima ca mărime şi importanţă din Austria, a înregistrat, la ediţia 2009, 105.439 vizitatori şi 823 de expozanţi din 71 ţări. Delegaţia judeţului Suceava va fi condusă de preşedinte Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu