Cultură şi protecţia muncii
· În judeţul Suceava se derulează proiectul „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” în care sunt antrenaţi profesori şi elevi de şcolile tehnice
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava derulează, în colaborare ci Inspectoratul Şcolar Judeţean, proiectul „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”. Proiectul este conceput de Inspecţia Muncii, cu acordul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, şi urmăreşte formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din învăţământul tehnic . Şeful ITM Suceava, Gabriel Harja spune că, astfel, organizate sunt cursuri pe teme de securitate şi sănătate în muncă, la acestea luând parte elevii din clasele X-XII. „Nu se fac ore suplimentare, singura oră de acest gen ţinându-se în cadrul activităţii de practică din ateliere sau laboratoare, precum şi la dirigenţie”, susţine dl. Harja. Cadrele didactice antrenate în proiect şi care vor preda „protecţia muncii” sunt instruite de către inspectorii de muncă ai ITM la sediul instituţiei din municipiul Suceava. Săptămâna aceasta a avut loc prima dintr-o lungă serie de asemenea întruniri de pregătire, participanţii fiind 9 profesori de la unităţi din învăţământul tehnic, printre care cei de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi şi Grupul şcolar Dumbrăveni. Alte întâlniri se vor consuma pe 15, 20, 22, 26 şi 28 ianuarie 2010. Până acum, s-au înscris la cursuri 22 de cadre didactice din întreg judeţul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu