21 ianuarie 2010


Foc de artificii pentru cea de a 151-a aniversare a unirii principatelor române
· Primarul Lungu se va prinde în hora unirii alături de suceveni
Primăria municipiului Suceava în colaborare cu Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România invită sucevenii la Festivalul naţional multicultural „De Dragoste, de neam şi de ţară”. Manifestările vor avea loc pe 24 ianuarie, la Casa Culturii, acestea fiind organizate pe fondul marcării unirii principatelor române din 1859 sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Sărbătoare va fi deschisă la ora 12.00 cu vernisajul unei expoziţii de pictură, la ora 16.00, în Sala Mare ţinându-se un „super-specatacol” de muzică uşoară şi populară. Primarul Ion Lungu anunţă că, în jurul orei 17.00 pe esplanada Casei Culturii, pe acordurile Fanfarei municipiului, se va încinge şi o „horă a unirii” în care se va prinde şi domnia sa. Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii care va fi declanşat la ora 19.30. „Pe 24 ianuarie îi aşteptăm pe suceveni să vină în număr cât mai mare, să marcăm evenimentul unirii”, a spus primarul Ion Lungu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu