08 ianuarie 2010


Logică politică sau, mai degrabă, bătălie putere-opoziţie în legislativul judeţean sucevean
·
„Suntem puşi în situaţia de a analiza şi aproba o serie de proiecte pe care noi nu avem timp să le aprofundăm”, reclamă aleşii PSD densitatea întrunirilor extraordinare şi convocarea acestora cu foarte puţin timp înaintea dezbaterilor
· Şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, îi avertizează pe consilierii judeţeni că vor răspunde în faţa electoratului, inclusiv pentru refuzul de a participe la şedinţele extraordinare cu greutate în balanţa fondurilor europene adunate în contul judeţului

Aleşii PSD din Consiliul Judeţean Suceava s-au arătat ieri, în prima întâlnire a legislativului din acest an, nemulţumiţi de pregătirea în pripă a „extraordinarelor”, ameninţând că nu vor mai lua parte la nicio şedinţă „anunţată de azi pe mâine”. Nemulţumirea a fost exprimată cu prilejul deliberării asupra proiectelor de hotărâre privind aprobarea intenţiilor de obţinere de finanţare comunitară, în cadrul Măsurii 5.3, pentru programele „Crăciun în Bucovina”, „Paşte în Bucovina”, Turism religios în Bucovina”, „Hora Bucovinei”, Festivalul de artă medievală „Ştefen cel Mare” şi Pelerin în Bucovina”. Proteste similare au avut, în cursul lui 2009, şi liberalii din Consiliul Judeţean, acum liderul social-democraţilor din deliberativ, Gheorghe Iacob, punând în vedere că punctele de pe ordinea de zi a convocării extraordinare nu se încadrează în „canoanele” legale referitoare la susţinerea caracterului de urgenţă al întrunirilor de acest gen. „Grupul de consilier ai PSD consideră că punctele de pe ordinea de zi – cu toată motivaţia adusă – nu se încadrează în art. 94, alin. 4, din Legea nr. 215 a administraţiei publice locale, deoarece acest program operaţional şi Măsura 5.3 sunt lansate încă din septembrie 2008. De atunci şi până acum se putea lucra la aceste proiecte şi să le aprobăm în cunoştinţă de cauză. Din acest motiv, anunţăm, astăzi, că nu vom mai participa la nicio şedinţă extraordinară stabilită de azi pe mâine. Să venim la aceste şedinţe care nu se încadrează în program este o sfidare, pentru că suntem puşi în situaţia de analiza şi aproba o serie de proiecte pe care noi nu avem timp să le aprofundăm”, a accentuat consilierul PSD, Gheorghe Iacob, şeful grupul politic social-democrat din deliberativul judeţean, adăugând că vrea ca poziţia domniei sale să nu fie luată în nume de rău, întrucât se doreşte a se lucra „doar în cunoştinţă de cauză”. Dl Iacob a spus că, de dimineaţă, colegul să de partid şi de consiliu, Petru Ştirbu, propusese chiar boicotarea, prin neparticipare, a şedinţei de ieri. „Nu vrem să îngreunăm lucrările Consiliului Judeţean, dar nici nu putem să tolerăm situaţii de genul acesta”, a conchis Gheorghe Iacob. Conducătorul şedinţei, şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, a invocat „bătălia pe proiecte”, precum şi caracterul „de îndată” a proiectelor de hotărâre de pe ordinea de zi. „Dincolo de logica politică şi bătălia putere-opoziţie”, Dl Flutur a făcut apel la unitate şi la luptă comună pe calea aducerii a unor fonduri cât mai consistente în judeţul Suceava,. „Nu cred că noi dorim să pierdem aceste proiecte. Nu este un moft, ci o necesitate. Anul trecut am susţinut o serie din aceste acţiuni din fonduri proprii, iar acum vrem să obţinem finanţare europeană”, a pus în vedere preşedintele Consiliului Judeţean, adăugând că, până la data şedinţei de ieri nu au existat toate elementele necesare evitării urgenţei acesteia. Gheorghe Flutur i-a avertizat pe consilierii judeţeni că fiecare va răspunde în faţa electoratului, inclusiv pentru intenţia de refuzare a şedinţelor extraordinare cu greutate în balanţa contabilizării de fonduri europene în contul dezvoltării judeţului Suceava. „Nu cred că este sfidare atunci când te lupţi să aduci bani pentru judeţul Suceava”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu