04 ianuarie 2010


Municipalitatea acoperă craterele făcute de recentele ploi în asfalt
Încă din primele zile lucrătoare ale anului 2010, municipalitatea suceveană s-a văzut nevoită să intervină la remedierea infrastructurii rutiere. Măsura survine precipitaţiilor lichide importante cantitativ căzute în ultimul timp, apa făcând adevărate cratere în asfalt. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, spune că, deocamdată, gropile din carosabil vor fi acoperite cu pavele, urmând ca, din primăvară, să se facă şi asfaltări. „În urma ploilor din zilele trecute, în asfalt au apărut foarte multe cratere. Începând chiar de astăzi(ieri n.r.), vom demara reparaţii la rece cu pavele uzate, astfel încât, până în primăvară, când vom trece la asfaltări, să asigurăm o circulaţie cât decât corespunzătoare”, evidenţiază primarul. Ion Lungu spune că, în zona Casei Culturii din centrul urbei, acolo unde au avut lucrări la modernizarea canalizării, şuvoaiele au spălat pietrişul, iar traficul este aproape imposibil. „Lucrările sunt gata, însă apa a scos afară balastul deja tasat. Muncitorii de la Pfeifer vor continua lucrările şi sperăm să prindem câteva zile bune, astfel încât să betonăm porţiunea în cauză”, a încheiat edilul şef. Firma Pfeifer, executantul de la reţelele în cauză, trebuia să aducă terenul la starea iniţială şi să facă betonări până pe 22 decembrie. Însă, ninsorile puternice înregistrate anterior acesteia date, au făcut imposibilă orice intervenţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu