16 ianuarie 2010


Accidente de muncă în lanţ pe drumul dinspre casă la serviciu
Anul trecut, lucrătorii Serviciului „Control, securitate şi sănătate în muncă” ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au înregistrat 49 de evenimente care au avut drept consecinţă decesul sau in validitatea lucrătorilor, scopul demersului fiind stabilirea împrejurărilor şi cauzelor care au dus la producerea nedoritelor accidente. Dintre acestea 10 au avut ca urmare moartea victimei, cele mai multe accidente de muncă producându-se la firme din domeniul exploatării forestiere şi prelucrarea lemnului. „O pondere importantă o au şi accidentele de traseu, produse în timpul deplasării lucrătorilor de la locul de muncă la domiciliu sau invers. Frecvente au fost şi accidentele de muncă de circulaţie sau generate în trafic, respectiv atunci când persoana respectivă se afla în interes de serviciu”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, directorul coordonator al ITM, Gabriel Harja. Printre cauzele care au stat la originea accidentelor de muncă, dl. Harja enumeră pe cele care ţin de nerespectarea atenţionărilor şi instrucţiunilor de utilizare a echipamentelor de muncă, instruirea necorespunzătoare; ignorarea instrucţiunilor de protecţia muncii şi neevaluarea riscurilor de sănătate şi securitate în muncă;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu