03 ianuarie 2010


În 2010,
Investiţii de 75 de milioane de euro pentru „europenizarea” Sucevei
Disponibilităţi de aproximativ 75 de milioane de euro are municipalitatea suceveană pentru investiţiile care vor fi începute, continuate sau terminate în noul an. Fondurile provin din împrumuturi, emisiunea de obligaţiuni municipale, finanţări comunitare sau din alte proiecte, primarul Ion Lungu declarând că, în urma cheltuirii acestora, urbea pe care o administrează se va schimba la faţă şi va semăna, din ce în ce mai mult, cu oraşele europene. „Este vorba despre bani cerţi, din fonduri europene, proiecte aprobate şi obligaţiuni municipale în valoare de 75 de milioane de euro”, arată dl. Lungu.
Edilul şef exemplifică cu cele 10 milioane de euro aprobate de Guvern pentru lucrările de la ruta ocolitoare a municipiului pe relaţia Moara-Şcheia-Pătrăuţi; 20 de milioane de euro care trebuie cheltuite, până la finele anului, din finanţarea ISPA, precum şi cu cele 22,4 milioane de euro pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană(PIDU), obţinute prin Programul Operaţional Regional(POR). De asemenea, în 2010 o sumă de 5 milioane de euro ia calea continuării lucrărilor de reabilitare a sistemului de transport şi distribuţie a agentului termic şi de modernizare a punctelor termice, in timp ce 4 milioane de euro sunt destinate realizării reţelelor de utilităţii din cartierul „Tinereţii” de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni. Administraţia locală mai are la dispoziţie 7 milioane de euro din emisiunea de obligaţiuni municipale, primarul Ion Lungu reliefând că pe parcursului anului care abia a început nu va fi neglijată construirea de locuinţe ANL şi de cea de unităţi de locuit mansardate la ultimul nivel al blocurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu