28 ianuarie 2010

Municipalitatea vinde încă 5 cabinete medicale
Aleşii municipali au aprobat, în prima şedinţă ordinară din acest an, vânzarea a încă 5 spaţii proprietate privată a municipiului, aflate în administrarea Consiliului Local şi în care funcţionează unităţi medicale. Câte două dintre acestea se află în Policlinica stomatologică şi Policlinica judeţeană de pe strada „Ştefan cel Mare”, al cincilea fiind un dispensar de pe strada „Ana Ipătescu”. Iniţial, municipalitatea a scos la bătaie 217 de locaţii, banii încasaţi până acum, în sumă de 1,4 milioane lei luând calea finanţării modernizărilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, precum şi cabinetelor medicale şcolare. Preţul de înstrăinare al spaţiilor medicale şi terenurilor aferente se stabileşte prin negociere directă între cumpărător şi comisia special constituită la nivelul executivului, acesta neputând fi mai mic decât cel stabilit prin raportul de evaluare al evaluatorului autorizat. Suma finală va fi achitată integral la încheierea contractului sau cu un avans de 15% şi rate lunare pe maxim 15 ani, cu perceperea unei dobânzi anuale egale cu dobânda de referinţă stabilită periodic de Comisia Europeană. Potrivit OUG nr. 68 din mai 2008, au dreptul de cumpăra aceste spaţii medicii, medicii dentişti, tehnicienii dentari şi celelalte persoane fizice cu drept de liberă practică care desfăşoară activităţi conexe actului medical şi care deţin în mod legal cabinetul în cauză. La fel, sunt îndreptăţite şi persoanele juridice care au ca unic obiect de activitate furnizarea serviciilor medicale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu