Cu toate că ordinul a fost dat,
Lucrările de reabilitare termică
a sediului Primăriei încep după Sărbătorile pascale
·
„După Paşti
vom porni toate motoarele şi se va începe din parte din spate, după care se va
interveni în faţă, la partea de cortină”, a declarat
primarul Ion Lungu.
·
Contractul a
fost parafat după trei încercări de desemnarea a firmei constructoare, necesară
fiind chiar şi o creştere a valorii investiţiei.
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a dat ordinul de începere a
lucrărilor de creştere a eficienţei energetice
a imobilului din Areni în care funcţionează serviciile administraţiei
publice locale din capitala de judeţ. Contractul de execuţie cu Loial Impex,
câştigătoarea licitaţiei, a fost semnat pe 15 aprilie, iar intervenţiile sunt, deocamdată,
la stadiul de amenajarea de şantier. „Din păcate, o parte din parcarea
Primăriei va fi afectată de organizarea de şantier, pentru că nu există altă
soluţie. La fel, va fi deranj şi în Primărie, pentru că nu ne vom muta în altă
parte, întrucât costurile ar fi foarte mari. Ne vom tot roti dintr-un birou în
altul, deoarece toate acestea vor fi
afectate. După Paşti vom porni toate motoarele şi se va începe din parte din spate,
după care se va interveni în faţă, la partea de cortină”, a declarat primarul Ion Lungu. Contractul de
finanțare a Proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Primăriei
municipiului Suceava” din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020,
Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de
carbon” a fost semnat după trei încercări de desemnarea a firmei constructoare
şi reactualizare a valorii acestuia la 6,69 milioane de lei fără TVA. Pe 10
octombrie 2018, după o primă tentativă, Ion Lungu anunţa că la licitaţia deja
ţinută nu s-a arătat interesată nicio societate, punând reticenţa pe seama
complexităţii intervenţiilor, dar şi a lipsei mânii de muncă cu calificarea
necesară. Procedura a fost reluată „de urgenţă” pe 31 octombrie, însă firma
care a cumpărat caietul de sarcini nu a mai intrat şi în etapa finală. În fine,
licitaţia a fost relansată în ianuarie 2019, interesată arătându-se societatea
comercială LoIal Impex Suceava, împreună cu doi subcontractanţi, respectiv Casa
Grup şi Euro Design, ambii din Suceava.
Durata de realizare este de 24 de luni, printre principalele intervenţii
la clădirea administrativă din Areni numărându-se îmbunătățirea izolației
termice a anvelopei clădirii; reabilitarea și modernizarea instalațiilor de
preparare și transport a agentului termic; utilizarea resurselor regenerabile
pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea
apei calde de consum; montarea unei pompe de căldură; demontarea caloriferelor și
înlocuirea cu ventilo-convectoare; înlocuirea corpurilor de iluminat
fluorescent și incadescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică
ridicată și durată mare de viață; înlocuirea lifturilor și a circuitelor
electrice.