03 aprilie 2019


Cu marii transportatori,
Direcţia de Drumuri are 77 de procese pentru recuperarea banilor din amenzi şi tarife de utilizare infrastructurii rutiere judeţene
·        În anul 2018, direcţia din subordinea CJ a transmise 132 de adrese de înfiinţare a popririi şi 122 de adrese de revenire la popririle înfiinţate anterior.
Inspectorii Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava au încheiat, pe durata anului trecut, 149 de procese-verbale de contravenţie, în cazul cărora s-au dat amenzi care au însumat 452.400 lei. „Dintre acestea, 120 de amenzi au fost achitate în 48 de ore, suma încasată fiind de 178.550 de lei. Şase dintre procesele –verbale au fost încasate în totalitate, valoarea acestora fiind de 15.000 de lei. În cazul a 3 procese-verbale de contravenţie s-au înaintat contestaţii, fiind formulate plângeri care se află pe rolul instanţelor”, se precizează într-o informare a instituţiei din subordinea Consiliului Judeţean Suceava, în care se arată că, în 17  cazuri au fost emise acte de executare silită. De asemenea, cu scopul recuperării debitelor, în anul 2018 Direcţia Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava a întocmite şi transmis 132 de adrese de înfiinţare a popririi şi 122 de adrese de revenire la popririle înfiinţate anterior. P de altă parte, în vederea recuperării sumelor cuvenite din amenzi şi tarife de utilizare a drumurilor judeţene, DJDP Suceava a formulat şi 77 de acţiuni în instanţele de judecată. De precizat este că, pe durata anului trecut, din tarife de utilizare a drumurilor judeţene, amenzi, autorizaţii pentru drumuri judeţene, calculaţii şi autorizaţii speciale de transport agabaritic DJDP a încasat 2,14 milioane de lei, sumă care a fost utilizată pentru decontarea lucrărilor la infrastructura rutieră judeţeană. În 2018, în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava s-au eliberat 141 de acorduri, 187 de autorizaţii, s-au semnat 41 contracte noi de utilizare a drumurilor judeţene şi 8 acte adiţionale la contractele existente, în total 628 de contracte fiind urmărite de către inspectorii de specialitate, pentru încasare. Nu în cele din urmă, date au fost şi 45 de autorizaţii speciale de transport (AST), de pe urma cărora s-a încasat o sumă de 67.929 de lei.  În vederea protejării infrastructurii respective, marii transportatori ar trebui se prezinte la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, pentru solicitarea autorizaţiei speciale de transport agabaritic şi achitarea taxei de rigoare. La fel, legea prevede că societăţile specializate sunt obligate să declare şi să prezinte un grafic de eşalonare a transportului efectuat într-un interval de 6 luni sau 1 an de zile, taxa de autorizare aferentă onorându-se o singură dată.