Construcţii din administrarea Consiliului Judeţean Suceava, aflate în
„stare avansată de degradare”
·
„Se impune
realizarea unei analize detaliate în vederea prioritizării reparaţiilor care se
impun, ţinând cont şi de resursele financiare existente, precum şi în vederea
identificării unor soluţii optime de gestionare sau valorificare”, se arată
într-o analiză a CJ.
·
Anul trecut,
din valorificarea bunurilor la buget au intrat 44.400 de lei reprezentând
venituri din concesiuni, precum şi 653.991 venituri din închirieri, în acest
din urmă caz, 457.882 de lei însemnând 50% din valoarea contractelor derulate
prin administratorii spaţiilor proprietate.
Judeţul Suceava are o avere de circa 1,426 de miliarde de lei, se arată
în Raportul privind gestionarea bunurilor aparţinând domeniului public şi
domeniului privat în anul 2018. Conform Comisiei centrale de inventariere a
elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cea mai mare
parte a respectivei averi, în valoare de 932,500 de milioane de lei, o
constituie construcţiile, urmate de terenuri şi amenajări de terenuri-162,490
de milioane de lei; instalaţiile tehnice, mijloacele de transport, animalele şi
plantaţiile-140,386 de milioane de lei şi de active în curs de execuţie, în
valoare de 88,576 de milioane de lei. Potrivit raportului, pe durata anului
trecut, în limita fondurilor disponibile, au fost demarate lucrări de
reabilitare, conservare şi întreţinere sau dotare a bunurilor de natura construcţiilor
din patrimoniul Consiliului Judeţean, „astfel încât să se asigure funcţionarea
în condiţii optime a activităţii instituţiilor şi serviciilor publice de
interes judeţean”. În rândul lucrărilor de reparaţii capitale, reabilitare sau modernizare
sunt reliefate cele de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului,
Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare” şi de la Muzeul Bucovinei. Pe acest
fond, Comisia centrale de inventariere a elementelor de natura activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii subliniază că multe dintre construcţiile
aflate în administrarea Consiliului Judeţean se fală într-o stare tehnică
necorespunzătoare. „S-a evidenţiat
faptul că parte dintre acestea prezintă o stare avansată de degradare, condiţie
în care se impune realizarea unei analize detaliate în vederea prioritizării
reparaţiilor care se impun, ţinând cont şi de resursele financiare existente,
precum şi în vederea identificării unor
soluţii optime de gestionare sau valorificare”, se arată în analiza Raportul
privind gestionarea bunurilor aparţinând domeniului public şi domeniului privat
în anul 2018. În calitate de autoritate deliberativă a judeţului, Consiliul
Judeţean poate hotărî ca bunurile de interes judeţean care aparţin domeniului
public sau domeniului privat să fie date în administrarea regiilor autonome şi
instituţiilor publice, să fie concesionate, închiriate sau să fie date în folosinţă
gratuită. Din valorificarea bunurilor, în anul 2018, în vistieria judeţeană au
intrat 44.400 de lei reprezentând venituri din concesiuni, precum şi 653.991
venituri din închirieri, în acest din urmă caz, 457.882 însemnând 50% din
valoarea contractelor derulate prin administratorii spaţiilor proprietate a
judeţului Suceava, care au obligaţia de a vira la bugetul judeţean jumătate din
suma încasată.