10 aprilie 2019


La DGASPC Suceava,
Cheltuieli pentru persoane fără certificat de handicap şi decontări pe bază de documente de transport nereale
·        Auditorii Camerei de Conturi au impus recuperarea prejudiciului şi a unor foloase nerealizate în valoare de aproape 200.000 de lei.
Camera de Conturi Suceava a dispus, în urma unei acţiuni de audit financiar, verificarea în totalitate a operaţiunilor economico-financiare privind cheltuielile cu bunuri şi servicii efectuate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava, în toate cazurile în care s-au făcut decontări nelegale. Conform Raportului privind finanţele publice locale, auditorii structurii sucevene au constat că, la DGASPDC, decontarea contravalorii transportului interurban auto şi a celui pe cale ferată, s-a efectuat în baza unor documente justificative, inclusiv a cupoanelor statistice completate cu date care privind nu corespundeau „realităţii serviciul prestat”, valoarea prejudiciului fiind de 59.000 de lei. Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit şi abateri privind angajarea şi plata din fonduri publice a unor cheltuieli de personal şi cheltuieli cu bunuri şi servicii pentru persoane îngrijite şi protejate în centre rezidenţiale din subordinea DGASPC. Este vorba despre cei care nu deţineau certificate care să ateste calitatea de persoană cu handicap, în cauză fiind un total de 124.000 de lei. La cele menţionate se adaugă un prejudiciu de 11.000 de lei, prevenind din neînregistrarea în evidenţele contabile, neurmărirea şi neîncasarea unor debite cu titlul de contribuţie lunară de întreţinere datorată de adulţii cu handicap asistaţi în centre rezidențiale publice pentru persoane adulte cu handicap. Camera de Conturi Suceava a impus măsuri de recuperare a veniturilor reprezentând contribuţia de întreţinere a persoanelor asistate în centrele rezidenţiale şi neîncasate la bugetul local, în conformitate cu prevederile legale. Pe lângă aceasta, dispusă a fost elaborarea. la nivelul DGASPC Suceava, a unei proceduri operaţionale sau a unor instrucţiuni de lucru scrise, prin care să fie reglementate aspectele referitoare la constatarea, urmărirea şi încasarea veniturilor reprezentând contribuţia de întreţinere a persoanelor în cauză. Totodată, s-au trasat măsuri de recuperare a contravalorii a transportului interurban auto şi pe cale ferată, achitată către operatori, în anul 2017, în baza deconturilor justificative completate cu date nereale.