Cincisprezece obiective sucevene afectate de viituri vor obţine
finanţare guvernamentală de 118 milioane de lei
·
„Degeaba
reparăm drumuri care au fost afectate în urma inundaţiilor, dacă nu rezolvăm
definitiv aspectele care ţin de îndiguiri, de consolidări de maluri şi de alte
lucrări de punere în siguranţă”,
a declarat prefectul Mirela Elena
Adomnicăi.
Sistemul de
Gospodărire a Apelor are de remediat importante pagube pe care viiturile din
anul 2018 le-au făcut pe cursurile de apă din judeţul Suceava. În şedinţele de anul trecut ale Comitetului
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost inventariate şi aprobate 37 de
lucrări, 11 dintre stricăciunile înregistrate ca urmare a condiţiilor meteorologice
vitrege fiind remediate cu prilejul unor intervenţii derulate până la finele
anului, valoarea lucrărilor fiind de circa 3,37 de milioane de lei. Pe de altă
parte, Mirela Elena Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava a informat ieri,
într-o conferinţă de presă, că pentru încă 15 obiective se fac demersuri în
vederea propunerii şi adoptării, la iniţiativa Ministerului Apelor şi
Pădurilor, a unei hotărâri a Guvernului
României privind acordarea de finanţare
din Fondul de urgenţă, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 118,568
de milioane de lei. Potrivit prefectului Adomnicăi, diferenţa de 10 lucrări
care sunt necesare, aferente unor puncte fixe din bazinele hidrografice de pe
raza municipiului Suceava, sunt prinse şi aprobate în vederea executării, în
cadrul Programului Operaţionale Infrastructura Mare (POIM). „Astfel, pentru
cele 37 de probleme pe care le-am înregistrat în 2018, practic toate au fost
alocate pe surse de finanţare, în vederea remedierii acestor probleme. Degeaba
reparăm drumuri care au fost afectate în urma inundaţiilor, dacă nu rezolvăm
definitiv aspectele care ţin de îndiguiri, de consolidări de maluri şi de alte
lucrări de punere în siguranţă a tot ce înseamnă bazine hidrografice de pe raza
judeţului Suceava”, a reliefat Mirela Elena Adomnicăi, prefectul de Suceava. Ploile abundente şi vântul puternic din perioada iunie-august
2018 au afectat infrastructura din 106 de unităţi
administrative-teritoriale, pagubele totale
fiind estimate la aproximativ 153,5 milioane de lei. Printr-o hotărâre de
guvern, în primă fază, în judeţ au ajuns
aproximativ 5,48 de milioane de lei, printr-un act normativ ulterior,
din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru unele unităţi
administrativ-teritoriale alocându-se un total de circa 25,24 de milioane de
lei. În
vederea activării Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE),
Instituţia Prefectului a centralizat stricăciunile produse, valoarea estimată a
pagubelor din 104 de unităţi administrativ-teritoriale, cât şi celor 7 administratori
de infrastructură de pe raza la nivelul judeţului Suceava, ridicându-se
la aproape 151 de milioane de lei.