Rolul
zonele umede din judeţul Suceava în atenuarea schimbărilor climatice
·
Importanţa şi valorificarea
respectivelor zone, declarate arii naturale protejate, sunt abordate într-o
manifestare ţinută la APM Suceava.
Agenţia pentru Protecţia
Mediului Suceava, în parteneriat cu Asociaţia „Eudemos”, organizează, astăzi,
la sediul din municipiul Suceava, masa rotundă cu tema „Zonele umede din judeţul
Suceava şi valorificarea acestora”. Invitaţi la manifestare au fost
reprezentanţi ai instituţiilor publice, agenţilor economici, instituţiilor de
învăţământ şi ai organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul
mediului. Tema pentru Ziua mondială a zonelor umede, celebrată anual pe 2
februarie, este „Zonele umede şi schimbările climatice”, fiind astfel aleasă încât
să sensibilizeze publicul cu privire la valorile şi
beneficiile zonelor umede şi a se promova, în contextul actual al schimbărilor
climatice, conservarea şi utilizarea eficientă a acestora. „Zonele umede pot fi vulnerabile la schimbările
climatice, fiind afectate de schimbările de temperatură, de precipitaţii, creşterea
nivelului mării şi de evenimentele extreme. Respectivele zone pot juca un rol
important în atenuarea schimbărilor climatice, prin captarea şi stocarea
carbonului, pentru a reduce gazele cu efect de seră, cât şi prin asigurarea
rezistenţei la pericole, precum la inundaţii, intensitatea furtunilor şi creşterea
nivelului mării”, arată Vasile Oşean, directorul executiv la APM. În cadrul
manifestării ţinută cu acest prilej, specialiştii
Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava se oferă să prezinte semnificaţia şi
importanţa zilei de 2 februarie, dar şi aspecte referitoare la zonele umede din
judeţul Suceava, care sunt arii naturale protejate. De cealaltă parte, reprezentanţii
agenţilor economici vin cu referiri la valorificarea resurselor din zonele
umede din judeţul Suceava. Invitaţii instituţiilor de învăţământ şi cei ai
organizaţiilor guvernamentale le revine sarcina aducerii la cunoştinţă a proiecte
derulate în domeniul protecţiei mediului, pe componenta educaţiei ecologice şi
dezvoltării durabile. „Mesajul pe care dorim să-l transmitem este acela de a
proteja zonele umede, deoarece aceste suprafeţe, aparent neînsemnate, au un rol
deosebit de important în atenuarea efectelor schimbărilor climatice”, a
precizat Vasile Oşean, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului
Suceava.