11 februarie 2019


Firmele din construcţii, 5 sesizări penale pentru 2,98 de milioane de lei prejudiciu adus statului
·        În top urmează agenţii economici din transporturi, exploatarea şi prelucrarea lemnului, cu câte 3, respectiv  2 sesizări penale.
În anul 2018, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au organizat 462 de acţiuni de control, iar de pe urma acestora, la bugetul consolidat al statului a intrat suplimentar o sumă de 17,34 de milioane de lei. Conform Planului de acţiuni pe anul trecut, controalele făcute s-au lăsat cu amenzi totalizând 10.900 de lei, în timp ce pierderea fiscală s-a redus cu aproximativ 4 milioane de lei. În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018, inspectorii AJFP Suceava au instituit 13 măsuri asigurătorii, asupra a 32,48 de milioane de lei. Lucrătorii specializaţi au întocmit şi 10 sesizări penale, în cazul acestora prejudiciul total cauzat bugetului statului ridicându-se la 3,52 de milioane de lei. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, în top sunt agenţii economici din construcţii împotriva cărora s-au făcut 5 sesizări, pentru 2,98 de milioane de lei daune provocate bugetului statului. Totodată, s-au instituit 6 decizii asigurătorii, pentru 2,84 de milioane de lei. Trei sesizări penale au vizat sectorul transporturilor, paguba totală creată prin încălcarea legii fiind calculată la 341.249 de lei. Deciziile de măsuri asigurătorii s-au oprit asupra a unui total de 19,12 milioane de lei. În cele din urmă, două firme care au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea lemnului s-au ales cu sesizări penale pentru un prejudiciu care totalizează 189.934 de lei. Cele două măsuri asigurătorii au urmărit încasarea a 290.687 de lei. Pe de altă parte, în anul 2018, la contribuabilii persoane fizice au fost întreprinse 316 acţiuni, dintre care 292 de inspecţii fiscale parţiale, 7 controale inopinate şi 17 de constatări la faţa locului.