La Garda Forestieră,
Dronă cu teleobiectiv pentru descoperirea cazurilor de tăieri ilegale
·
La concurs vor
fi scoase cele 11 posturi vacante, deoarece,
acţiunile în echipe mixte, cu poliţiştii şi jandarmii, s-au răsfrânt
asupra planului de control al instituţiei.
Garda Forestieră Suceava nu şi-a îndeplinit în totalitate planul de
acţiuni pentru anul 2018, nerealizările, cât şi obiectivele pentru anul în
curs, fiind prezentat, într-o conferinţă de presă, de către Mihai Găşpărel,
şeful Gării Forestiere. „Din punctul nostru de vedere, nu ne-am atins toate obiectivele,
în primul rând în ceea ce priveşte planul de control care a vizat structurile
de administrare silvică. Este drept că, datorită protocoalelor pe care le avem
cu Poliţia şi Jandarmeria, cu foarte mici excepţii ne-am dat concursul la toate
acţiunile la care am fost solicitaţi, dar aceasta în detrimentul planului
propriu de control”, reliefează Găşpărel, adăugând că se speră ca, în 2019, să
fie găsite „timpul şi resursele” pentru realizarea planului în cauză, în
special pe latura controalelor care vizează ocoalele silvice. O problemă o
reprezintă personalul insuficient al instituţiei, pe durata acestui an fiind urmărită ocuparea celor
11 posturi libere. Astfel, „dacă nu se modifică legislaţia”, declanşată va fi
procedura organizării de concursuri, Garda Forestieră având în vedere şi
ţinerea cursuri de specializare în utilizarea metodelor moderne de măsurare a
distanţelor şi de „cubare” a lemnului. „Este vorba despre folosirea sistemului