Inspectorii DSP au dat 40 de amenzi unităţilor sanitare sucevene
·
Acestora li
s-au „arătat” şi 13 din totalul celor 26 de avertismente date în 2018.
Inspectorii sanitari suceveni au desfăşurat, în 2018, 7.324 de acţiuni
de control pe linie de sănătate publică, acestea lăsându-se cu 124 de amenzi
însumând 138.600 de lei. Conform Raportului privind activitatea Direcţiei de
Sănătate Publică Suceava în anul 2018, 1.556 de inspecţii au avut loc în
unităţi sanitare, iar în urma neregulilor constatate, inspectorii DSP au dat 40
amenzi în valoare de 23.900 de lei. Pe lângă acestea, pentru sancţionarea
abaterilor de la legislaţia în vigoare, lucrătorii specializaţi au dispus
suspendarea a activităţii a două unităţi, iar din cele 26 de avertismente, 13
au fost „arătate” unităţilor sanitare. De asemenea, pe durata controalelor
efectuate, inspectorii sanitari au dispus retragerea de la comercializare a
unei cantităţi de 93,4 kg de produse alimentare, respectiv a 9.251 de litri de
băuturi necorespunzătoare. Totodată, în anul 2018, inspectorii DSP au avut 27 de
acţiuni de verificări comune cu alte autorităţi, dar şi 15 controale tematice,
în timp ce, în urma solicitărilor venite prin sistemul rapid de alertă, s-au organizat
28 de acţiuni de control. Pe de altă parte, ca urmare a sesizărilor sosite pe
adresa Direcţiei de Sănătate Publică, rezolvate au fost 128 de diverse situaţii,
lucrătorii instituţiei participând şi la 296 de acţiuni de îndrumare şi
consultanţă.