Cererile
de retrocedare de terenuri şi imobile, în topul petiţiilor înregistrate la
Prefectură
·
Într-un an, numărul
petiţiilor s-a diminuat cu circa o treime.
Numărul de petiţii adresate Instituţiei Prefectului
Judeţului Suceava este în scădere. Cel puţin aşa reflectă Raportul de
activitate al instituţiei pentru anul 2018, conform căruia la compartimentul
specializat al Prefecturii Suceava au fost înregistrate 692 de petiţii, faţă de
1.076, în 2017, diminuarea fiind de peste 30%. „Se constată o scădere a numărului de petiţii,
ceea ce conduce la concluzia creşterii gradului de satisfacţie a cetăţenilor”,
se reliefează în Raportul amintit. Conform sursei citate, 589 de petiţii au ajuns
la Prefectură de la administraţia publică centrală şi unele organe ale
statului, 103 fiind înregistrate direct în registrul local sucevean. Din
totalul petiţiilor de la „Centru”, 19 au primit răspuns
pozitiv; 41 s-au ales cu răspuns negativ;
244 au fost trimise, înspre competentă soluţionare,
către alte instituţii abilitate ale statului; în
30 cazuri a fost declinată competenţa; în 173
de cazuri s-au oferit precizări legale; 70
au luat calea clasării, iar 12 sunt în curs de soluţionare. În ceea ce priveşte
petiţiile locale, 3 au fost soluţionate pozitiv, şi 13 negativ. Altele 11 au
fost redirecţionate; 6 s-au ales cu declinare de competenţă; două au fost
clasate; pentru 60 s-au dat precizări, iar 8 petiţii sunt în curs de
soluţionare. Potrivit Raportului de activitate al Instituţiei
Prefectului în anul 2018, 121 de petiţii au privit cereri de retrocedare de
terenuri şi imobile; 11 au fost cereri de primire în audienţă; câte 5 au avut
ca obiect infracţiuni şi contravenţii, respectiv recalculări sau majorări de
pensii; 3 au reclamat tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar 545 au vizat
alte diverse probleme. În cursul anului 2018 în cadrul Instituţiei
Prefectului au fost primite în audienţă 273 de persoane, dintre care 222 de
către prefect, iar 51 de către subprefect.