28 ianuarie 2019


Scad cheltuielile cu plata beneficiarilor venitului minim garantat
·        În intervalul 1 ianuarie-31 decembrie 2018, cu titlul de ajutor social s-au plătit 252.131 de lei, faţă de 314.040 de lei în acelaşi interval al lui 2016, respectiv cu aproximativ 62.000 de lei mai puţin.
·        Pe parcursul anului trecut s-au dispus 15 de suspendări ale dreptului pentru persoane singure sau familii, iar în 37 de cazuri s-a luat măsura încetării plăţii acestei prestaţii legale.
La începutul anului 2019, Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Suceava avea în plată 103 de dosare pentru acordarea de ajutoare sociale conform Legii nr. 416 din 2001 privind venitul minim garantat.  Un raport al Direcţiei relevă că, în 2018, DAS a înregistrat 28 de cereri noi, cu 10 mai puţine faţă de anul 2017, în urma anchetele sociale, inclusiv a verificărilor la domiciliu, în toate cazurile  fiind emise dispoziţii de acordare a dreptului în cauză. În urma verificărilor lunare a dosarelor, precum şi a condiţiilor de menţinere în plată, pentru 9 persoane singure şi familii s-au făcut modificări în ceea ce priveşte mărimea ajutorului social, iar în alte 7 situaţii s-a reluat plata dreptului stabilit conform legislaţiei în vigoare. Pe durata anului anterior, Direcţia de Asistenţă Socială a dispus 15 de suspendări ale dreptului la ajutor social pentru persoane singure sau familii, în 37 de cazuri luându-se măsura încetării plăţii acestei prestaţii. Important de subliniat este faptul că, în conformitate cu noile reglementări legale, în 2018 s-au întocmit 216 de anchete sociale la domiciliu, acestea vizând reevaluarea semestrială a situaţiei socio-economice a familiilor beneficiare de ajutor social. „Până pe data de 5 a fiecărei luni, către AJPIS sunt transmise, pe bază de borderou, dispoziţia primarului pentru acordarea, suspendarea, modificarea sau încetarea ajutorului social, însoţită de copia cereri de acordare a ajutorului social, şi a declaraţiei pe propria răspundere, copia fişei de calcul a muncii prestate, precum şi situaţia centralizatoare privind titularii dreptului şi suma de plată”, se subliniază în informarea Direcţiei de Asistenţă Socială. Pe de altă parte, în informarea DAS se arată că la acţiuni şi lucrări de interes local au participat, în medie, 49 de persoane apte de muncă din familiile beneficiare. Cu un an în urmă, adică la debut de 2018, în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială figurau ca fiind în plată 111 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat, mai multe cu 7 decât în momentul de faţă.  Pe de altă parte, în intervalul 1 ianuarie-31 decembrie 2018, cu titlul de ajutor social s-au plătit 252.131 de lei, faţă de 228.373 de lei în perioada omoloagă a lui 2017 şi de 314.040 de lei în anul 2016. Conform Planului lucrărilor de interes local, în această perioadă a anului asistaţii social sunt obligaţi să iasă la deszăpezire şi eliminarea gheţii în parcuri şi locuri de joacă pentru copii, urmând ca, odată cu venirea primăverii, beneficiarii de venit minim garantat să presteze la măturatul aleilor pietonale şi parcurilor, precum şi la vopsirea mobilierului urban. În timpul verii, lucrătorii în cauză vor menţine curăţenia locurilor de joacă pentru copii şi vor avea grijă de trotuarele din parcuri, lucruri valabile şi în toamnă, când asistaţii cu pricina vor aduna şi frunzele moarte căzute din copaci.