De la începutul anului,
Primăria Suceava a scăpat de datorii de 12 milioane de lei
·
„Până pe 31
martie nu vom mai avea niciun fel de datorii, achitate urmând a fi inclusiv
cele ale instituţiilor subordonate”, susţine primarul Ion Lungu.
În această perioadă, preocuparea cea mai importantă a
autorităţilor administraţiei publice
locale sucevene ar trebui să fie aprobarea bugetului municipiului Suceava.
Aceasta potrivit primarului Ion Lungu, care, în şedinţa extraordinară de ieri,
le-a spus consilierilor municipali că, din păcate, „nu există încă veşti de la
Bucureşti”. Lungu avansează că bugetul municipiului Suceava va fi aprobat, „cel
mai probabil”, cu prilejul întrunirii ordinare din luna februarie. Până atunci,
în vederea prefigurării veniturilor şi cheltuielilor pentru anul în curs,
întâlniri preliminarii vor avea loc atât cu consilierii locali, cât şi cu directorii
unităţilor de învăţământ de raza urbei reşedinţă. În cazul acestora din urmă,
Lungu a evidenţiat că, în contul grădiniţelor, colegiilor naţionale, liceelor
şi şcolilor, achitate au fost datorii care însumau circa 1 milion de euro,
volum aflat în scădere vizibilă. „Vom încerca să avem aceste discuţii, deşi nu
există încă o bază foarte concretă pentru fundamentarea bugetului. Vrem să ne
facem temele, iar pe măsură ce de la Guvern vom avea sumele prevăzute în
bugetul de stat, vom definitiva şi bugetul local”, arată ocupantul fotoliului
administrativ din Areni. Conform şefului executivului local, bugetul de
venituri şi cheltuieli pe 2019 al municipiului Suceava este estimat la
aproximativ 300 de milioane de lei, valoare la nivelul celei votate de
Consiliul Local pentru anul 2018. În noul an fiscal-bugetar, Suceava intra cu
plăţi restante însumând 26 de milioane de lei, datorii cu circa 50% mai mici
decât cele din urmă cu un an, care se ridicau la 30 de milioane de lei.
Potrivit edilului-şef, în perioada trecută din 2019, Primăria Suceava a reuşit
să scape de datorii 12 milioane de lei. „Până
pe 31 martie nu vom mai avea niciun fel de datorii, achitate urmând a fi inclusiv
cele ale instituţiilor subordonate”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.