Peste 16.000 de cărţi funciare eliberate gratuit sucevenilor
·
Din totalul
celor 114 de unităţi administrativ-teritoriale, două, respectiv Moara şi
Mănăstirea Humorului, sunt „cadastrate în proporţie de 100%”, în timp ce în
alte 97 au loc lucrări de înregistrare
sistematică prin PNCCF.
·
Comunele
Pojorâta, Poiana Stampei şi Vama urmează
a fi „cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile” prin POR
2014-2020, procedura de licitaţie fiind deja iniţiată.
Peste 16.000 de cărţi funciare au fost eliberate gratuit, proprietarilor
de imobile din judeţul Suceava, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi
Carte Funciară (PNCCF) 2015-2023. Gheorghe
Tărăboanţă, purtătorul de cuvânt al Oficiului Judeţean de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară (OJCPI) Suceava informează că, în intervalul 1
ianuarie-31 decembrie 2018, în cadrul lucrărilor pe sectoare cadastrale
înregistrate au fost 16.436 de imobile,
în cauză fiind circa 10.000 de hectare de trenuri agricole. Pe durata anului
trecut, OCPI Suceava au semnat contracte de finanţare cu 101 de unităţi
administrativ-teritoriale, însă contracte de prestări de servicii cu firme specializate
au fost parafate de către 83 de primării, pentru 98.253 de imobile, cu o suprafaţă
de 34.608 de hectare. Conform lui Gheorghe Tărăboanţă, în 2018 au fost scose la
licitaţie lucrările pentru primele 3 unităţi administrativ-teritoriale care
urmează a fi „cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile” prin Programul
Operaţional Regional (POR) 2014-2020, care susţine financiar înregistrarea
sistematică a imobilelor din 660 de
comune din toate judeţele ţării. Din judeţul Suceava, printre cele 194 de
unităţi administrativ-teritoriale, în cazul cărora Agenţia Naţională de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară a iniţiat procedura de licitaţie, se numără
comunele Pojorâta, Poiana Stampei şi Vama. La această dată, din totalul celor
114 de unităţi administrativ-teritoriale, două, respectiv Moara şi Mănăstirea
Humorului, sunt „cadastrate în proporţie de 100%”, în timp ce în alte 97 au loc
lucrări de înregistrare sistematică a
imobilelor prin Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, atât la
nivel de unitate administrativ-teritorială, cât şi pe sectoare cadastrale.
Obiectivul principal al PNCCF îl reprezintă înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor, respectiv a
terenurilor, clădirilor şi apartamentelor în Sistemul integrat de cadastru şi
carte funciară. Programul Naţional de
Cadastru şi Carte Funciară este finanţat
cu peste 4 miliarde de lei din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară, dar şi cu 312 de milioane de euro, fonduri
europene nerambursabile obţinute prin
Programul Operaţional Regional POR 2014-2020. O altă sursă definanţare o
reprezintă bugetele locale.