Angajaţii Prefecturii şi cei de la Paşpoarte şi Înmatriculări
lucrează pentru liberele de Sărbători
Zilele nelucrate cu prilejul Sărbătorilor
de iarnă, la serviciile „Paşapoarte” şi
„Regim Permise şi Înmatriculare Vehicule” vor fi recuperate. Potrivit unui
ordin al prefectului Mirela Elena Adomnicăi, la nivelul Instituţiei Prefectului
judeţului Suceava, cât şi al celor două servicii publice comunitare din
subordine, recuperarea liberelor din 24 şi 31 decembrie 2018 va avea loc în
perioadele 7-10 ianuarie 2019, respectiv 14-17 ianuarie 2019. Astfel, activitatea
Instituţiei Prefectului judeţului Suceava şi a Serviciului Public Comunitar pentru
Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava se va desfăşura în intervalul
orar 7.00-17.30. În ceea ce priveşte Serviciul Public Comunitar Regim Permise
de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în perioada amintită relaţia cu
publicul va avea loc în intervalul orar
8.30 18.30, persoanele programate având prioritate. În cazul în care, în
perioadele stabilite pentru recuperare, personalul respectiv se află în
concedii, învoiri plătite sau alte asemenea situaţii, timpul de lucru aferent
zilelor de 24 şi 31 decembrie 2018 se va recupera până pe data de 31 ianuarie.
Reamintim că, pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, zilele
de 24 şi 31 decembrie 2018 au fost stabilite ca fiind libere, prin hotărâre de
Guvern.