Încălcarea legislaţiei privind gospodărirea apelor, sancţionată cu 13
amenzi în valoare de 285.000 de lei
·
Două societăţi
comerciale s-au ales cu amenzi de câte 35.000 de lei, deoarece nu au anunţat
poluările accidentale pe care le-ar fi provocat.
În anul 2018, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) au
avut multiple acţiuni de control la utilizatorii de apă şi la cei care folosesc
lucrările construite pe ape ori în legătură cu apele. Daniel Drăgoi, director
executiv al SGA spune că verificările au
urmărit funcţionarea corespunzătoare a respectivelor obiective, cât şi
încadrarea în prevederile avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor.
Drept urmare, pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
prevăzute de legislaţia în domeniu, în 2018 inspectorii SGA au avut nu mai
puţin de 582 de controale. În baza neregulilor şi deficienţelor descoperite, aplicate
au fost 35 de avertismente şi 13 amenzi în valoarea de 285.000 de lei. Sistemul
de Gospodărire a Apelor are ca obiective, printre altele, protecţia,
conservarea şi restaurarea resurselor de apă, asigurarea exploatării în
siguranţă a lucrărilor din administrare, în vederea evitării întreruperii
serviciilor specifice, prevenirii calamităţilor cauzate de fenomenele
meteorologice periculoase, dar şi a accidentelor la lucrările hidrotehnice. Potrivit
directorului executiv Daniel Drăgoi, spre exemplu, anul trecut o amendă de 35.000 de lei a fost
dată unei firme care funcţiona fără autorizaţie de gospodărire a apelor. De
asemenea, amendate cu câte 10.000 de lei au fost două persoane fizice care executau
lucrări fără avizul SGA, dar şi o alta care nu a respectat termenul de
conformare dispus printr-un proces verbal anterior. Două societăţi comerciale
au primit amendă de câte 35.000 de lei, deoarece nu au anunţat poluările
accidentale, iar doi agenţi economici s-au ales, fiecare, cu câte o amendă de
aceeaşi valoare. Astfel, primul nu a respectat termenele impuse la o descindere
anterioară a inspectorilor SGA, iar cel de al doilea a făcut, în lipsa avizului
obligatoriu, lucrări care au legătură cu apele.