·
„Eu mă îndoiesc că Consiliul Local va aproba un tarif mai
mare la energia termică”, a declarat
primarul Ion Lungu.
Societatea comercială în
insolvenţă Termica Suceava s-a adresat autorităţilor locale din reşedinţa de
judeţ, cerând o nou majorare a tarifului de transport distribuire şi furnizarea
a agentului termic. Primarul Ion Lungu se
îndoieşte că deliberativul va aproba o nouă majorare, după cea operată deja în
tomna anului trecut. „Termica solicită de urgenţă să aprobăm tariful pentru
care şi-a dat tariful ANRSC. Este vorba despre majorarea tarifului energiei
termice la capitolul transport şi distribuţie, iar după cum se ştie, noi am
majorat acest preţ, anul trecut, însă nu atât cât au solicitat dumnealor. Faţă
de 197 de lei pe gigacalorie, s-a aprobat tariful de 173 de lei pe gigacalorie,
ceea ce ar presupune că ar trebui să dăm cu 23 de lei mai mult pe gigacalorie.
Eu mă îndoiesc că Consiliul Local va aproba un tarif mai mare la energia
Termică ”, a declarat Lungu. Consiliul Local Suceava a aprobat majorarea
tarifului de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic destinat
populaţiei în şedinţa extraordinară de pe 14 octombrie 2014. Prin proiectul de
hotărâre, propus a fost tariful de 159 de lei pe gigacalorie(fără TVA), însă,
liderul grupului politic al PSD, Eugen Girigan, a avansat nivelul de 140 de pe
gigacalorie(fără TVA). La vot, iniţiativa legislativă a întrunit 13 voturi
„pentru”, şi „4 împotrivă”. În urma
deciziei, consumatorii casnici au continuat să achite 185 de lei pe
gigacalorie, diferenţa până la 256,2 lei (fără TVA) - incluzând, de această
dată, şi tariful pentru producere a agentului termic în centrala Bioenergy -,
fiind suportată, în continuare, de la bugetul local.
Pe de altă parte, prin aceeaşi adresă, Termica cere Primăriei şi
Consiliului Local să aprobe achitarea pierderilor termice de pe reţele, a căror
valoare s-ar ridica la peste 4,2 milioane de lei. Şeful municipalităţii spune că, deşi există
disponibilitatea în acest sens, societatea de termoficare din Lunca Sucevei nu
a venit cu bilanţurile energetice care să justifice solicitarea cu pricina. „Pot
să fiu de acord să acoperim o parte din aceste pierderi, dar pentru aceasta cei
de la Termica trebuie să prezinte bilanţurile energetice. Din păcate, nu sunt
gata aceste bilanţuri energetice, urmând a fi prezentate în februarie”, a
explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.