Anul trecut, 50 de suceveni au
plecat din locuinţele ANL
·
Primăria a reuşit să vândă doar 9 apartamente, foştii
chiriaşi ai ANL preferând să-şi cumpere case de pe piaţa liberă.
Cu toate că programul guvernamental de construire
de locuinţe pin intermediul ANL nu mai funcţionează, Primăria municipiului
Suceava încă mai are de repartizat unităţi de locuit din fondul locativ
astfel constituit. În cauză sunt
apartamentele şi garsonierele care rămân neocupate, în cursul anului 2014 din
respectivele locuinţe plecând în jur de 50 de chiriaşi. Odată ce contractele
semnate cu administraţia locală au expirat respectivii ocupaţi s-au îndreptat
înspre piaţa imobiliară liberă, aceasta deoarece unităţile de locuit ANL li
s-au părut prea scumpe. Pe de altă
parte, primarul Ion Lungu crede că băncile nu sunt interesate să susţină cu
credite achiziţionarea apartamentele cu pricina. „Chiar dacă nu s-au mai
construit locuinţe ANL, anul trecut tot am reuşit să repartizăm vreo 50. Foarte
mulţi dintre cei cărora le-a expirat contractul s-au mutat după ce au găsit
apartamente mai ieftine pe piaţa liberă. Noi avem vreo vândute doar 9
apartamente ANL, iar în măsura în care sunt solicitări, noi le vom onora cu
multă plăcere, cu toate că facem muncă patriotică, alegându-ne cu doar 1% din
valoarea de vânzare. Sigur, relaţia cu banca este importantă, şi am înţeles că
s-au ivit nişte blocaje din acest punct de vedere”, a opinat edilul şef. Primarul
i-a informat pe cei care au depus dosare şi figurează pe lista de priorităţi pentru
o locuinţă ANL să se prezinte la „Saţiul locativ”, cu documentele aduse la zi. Cei
în cauză vor avea asupra lor adeverinţa privind mărimea venitului realizat,
extrasul REVISAL de la ITM, din care rezultă calitatea de angajat, precum şi o
adresă de la asociaţia de proprietari. Termenul limită este data de 9 februarie,
iar pe măsura ce noi apartamente şi garsoniere sunt eliberate, Consiliul Local,
în baza criteriilor şi punctajelor întrunite, va vota repartizarea acestora. „În
măsura în care nu se face reactualizarea, cei în cauză sunt scoşi de pe listă,
neputând primi locuinţă. Dacă vin mai târziu, li se suspendă dosarul, iar în
acest an nu mai intră în discuţie pentru repartizarea unei locuinţe”, a
explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Ordonanţa
Guvernului nr. 6 din 23 iulie 2014 oferă beneficiarilor de locuinţe ANL
posibilitatea achiziţionării în rate lunare a spaţiilor de locuit, cu un avans
de minim 15% din valoarea de vânzare. Până anul trecut, sucevenii respectivi
puteau să devină proprietari pe apartamentele ANL doar în urma plăţii integrale
a contravalorii locuinţei sau a contractării unui credit ipotecar.