Amendă de 10.000 de lei pentru
operatorii care nu declară sursele de poluare a aerului
Operatorii economici şi instituţiile care deţin date referitoare la
sursele de poluanţi atmosferici au obligaţia de a le raporta în Sistemul
Integrat de Mediu, anunţă Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava. Potrivit
directului executiv Vasile Oşean, toţi deţinătorii de informaţii necesare
elaborării inventarelor de emisii de poluanţi atmosferici trebuie completeze chestionarele
aferente activităţilor desfăşurate în anul 2014. Şeful APM Suceava semnalează
că operatorii economici şi instituţiile care nu se conformează acestei obligaţii
riscă sancţiuni contravenţionale care pot ajunge şi până la 10.000 de lei.
„În
conformitate cu Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător,
nerespectarea obligaţiei titularului de activitate de a furniza autorităţilor
competente informaţiile solicitate pentru elaborarea inventarelor de emisii de
poluanţi atmosferici constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la
500 lei la 2.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 5.000 lei la 10.000 lei,
pentru persoane juridice”, a accentuat directorul executiv al Agenţiei pentru
Protecţia Mediului Suceava, Vasile Oşean.