Ajutorul pentru înmormântare a
fost majorat până la 2.415 lei
De la 1 ianuarie 2014, ajutorul de deces este de 2.415 lei pentru
fiecare persoană care a avut contract de asigurare sau de fiecare pensionar,
precum şi de 1.208 de lei, în cazul unui membru de familie decedat al
asiguratului, anunţă Casa Judeţeană de Pensii, vechiul nivel fiind de 2.298 şi,
respectiv, 1.149 de lei. Ajutorul pentru înmormântare este finanţat din bugetul
asigurărilor sociale de stat şi se acordă la cerere, fără a fi condiţionat de
realizarea unui anumit stagiu de cotizare. Conform CJP Suceava, în sistemul
public de pensii, în afara pensiilor, se acordă, conform legii, şi alte
prestaţii, printre care, ajutorul de
deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al
unui membru al familiei unuia dintre categoriile menţionate. Cuantumul ajutorului
de deces se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Casa Judeţeană de Prnsii informează că solicitările pentru obţinerea ajutorului
de deces se pot depune zilnic la compartimentul specializat al instituţiei din
Suceava şi trebuie însoţite de copii după certificat de naştere, certificat de
căsătorie, carte de identitate, de certificatul de deces în original şi copie,
precum şi de o declaraţie că solicitantul a suportat cheltuielile de
înmormântare. Actele solicitate diferă în funcţie de relaţia de rudenie
existentă între solicitant şi defunct. Plata dreptului se face la casieria CJP sau
prin mandat poştal. În vederea ridicării ajutorului de deces de la casierie,
solicitantul trebuie să prezinte şi cartea de identitate în original.