Centru comunitar de servicii
integrate, la Cacica
·
Beneficiari sunt persoanele aflate în căutarea unui loc
de muncă, persoanele inactive, șomerii şi persoane ocupate în agricultura de
subzistenţă.
Prefectura Suceava, prin Biroul Judeţean pentru Romi şi Centrul Romilor
pentru Politici de Sănătate „Sastipen” au inaugurat, ieri, Centrul Comunitar de
Servicii Integrate din Cacica. Acesta se află în incinta Centrului de Afaceri
Multicultural din comuna amintită, la manifestare fiind invitați reprezentanți
ai instituțiilor publice județene şi regionale, reprezentanți ai organizațiilor
nonguvernamentale care activează la nivel local şi județean, lideri ai comunităților
locale, precum și persoane din comunitate. Potrivit unui comunicat al
Sastipen”, semnat de Alina Stan, Centrul Comunitar de Servicii Integrate
reprezintă un concept care se adresează întregii comunități și în cadrul căruia
vor fi furnizate, gratuit, servicii de consiliere și orientare privind formarea
profesională, identificarea și valorificarea oportunităților de ocupare a
membrilor comunităților rurale, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, cât și
asistență privind înființarea de mici afaceri. De asemenea, prin intermediul
Centrului vor fi susținute atât sesiuni de informare, educare, conștientizare
cu privire la importanța sănătății, cât și servicii de consiliere socială, în
funcție de nevoile celor care vor apela la aceste serviciile. În plus, se arată
în comunicatul „Sastipen”, va fi urmărită dezvoltarea și implementarea unor
activități viabile, care să asigure o abordare integrată a serviciilor oferite
populației din mediul rural, în vederea creșterii ratei de ocupare a acesteia
în activități non-agricole. Totodată, de activitățile desfașurate în cadrul
Centrului vor putea beneficieze cu prioritate persoanele aflate în căutarea
unui loc de muncă, persoanele inactive, șomerii şi persoane ocupate în
agricultura de subzistenţă. Centre comunitare de servicii integrate vor mai fi
amplasate în alte 5 localități situate în regiunile de Sud-Vest și Nord-Est ale
țării. Acțiunea de ieri face din proiectului „Servicii integrate- abordare
optimă pentru ocuparea forței de muncă”, implementat în perioada 18 aprilie
2014-17 octombrie 2015 de către Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen”,
în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Asociația „Pro
Vocație”. Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.