Teren de tenis, în parteneriat cu Simona Halep
Primăria municipiului Suceava ar putea pune la
dispoziţia unui mare complex comercial (Dedeman) o suprafaţă disponibilă în
vederea amenajării unui teren de tenis. Iniţiativa ar avea şanse de
materializare în baza unui parteneriat a supermarketului în cauză cu jucătoarea
de tenis Simona Halep. Politica conducerii supermarketului amintit include
inaugurarea unui teren de tenis la fiecare deschidere a unui nou spaţiu
comercial local, în Suceava acesta, situat pe Calea Unirii, în locul fostei
societăţii comerciale ROMUPS, urmând a fi inaugurat în luna mai.
Primarul Ion Lungu arată că identificată a fost o suprafaţă
de teren în prejma Colegiul tehnic alimentar, care - după o dezbatere în
deliberativ -, aceasta va fi dată în folosinţă gratuită pe durata amenajării, potrivit
destinaţiei amintite. După încheierea lucrărilor, terenul se va reîntoarce la
Primărie, iar investiţia va fi ajunge, în mod gratuit, în patrimoniul
administraţiei locale. „Avem acceptul Colegiului tehnic alimentar, unde
există spaţiu suficient. De aceea, voi propune Consiliului Local să facem un
parteneriat cu firma solicitantă, să acordăm acest teren pe o perioadă determinată,
după care acesta revine la Primăriei”, subliniază şeful executivului
municipal, Ion Lungu, adăugând că, la inaugurare, ar putea fi organizat şi „un
eveniment cu Simona Halep”.